Aproximativ 500 de bucureşteni i-au aşteptat ieri în Piaţa Universităţii, pe cei 1.000 de tineri care au venit din Republica Moldova pentru a participa la marşul pentru unirea Republicii Moldova cu România, la sosirea în faţa Teatrului Naţional fiind primiţi cu pâine, sare şi flori.
Bucureştenii au venit îmbrăcaţi în costume naţionale sau şi-au agăţat, ca accesoriu, drapelul românesc. Ei au adus steaguri tricolore, icoane ortodoxe şi bannere inscripţionate cu mesajul „Vrem Unirea”.
La intrarea tinerilor basarabeni în Piaţa Universităţii, bucureştenii i-au aplaudat şi s-a scandat „Unire”, „România”, „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, „Bine aţi venit acasă”, „Trăiască, trăiască, trăiască şi înflorească / Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”.
După ce au cântat împreună imnul „Deşteaptă-te, române”, câţiva dintre manifestanţi s-au prins în Hora Unirii, blocând circulaţia rutieră în faţa Teatrului Naţional.
Tinerii basarabeni au fost conduşi de liderul unionist, Anatol Ursu. „Nu există dorinţă mai mare în Republica Moldova decât unirea cu România. Aveţi în faţă 1.000 de tineri care au venit pe jos din Republica Moldova. Aveţi aici o oaste veritabilă a lui Ştefan cel Mare şi oştile lui Ştefan cel Mare au ştiut un singur lucru: să învingă. Am venit aici să învingem, suntem generaţia faptelor. Mergem la Parlament, mergem la Cotroceni. Vocea noastră va fi auzită”, a spus Anatol Ursu.
În zona Bibliotecii „Mihai Eminescu”, tinerii basarabeni au avut o confruntare cu jandarmii, după ce au vrut să ocupe carosabilul, însă situaţia a revenit în scurt timp la normal.
Tinerii basarabeni şi Platforma Unionistă Acţiunea 2012 solicită Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României înfiinţarea unor instituţii care să gestioneze relaţia cu Republica Moldova, în vederea urgentării unirii celor două state. Ei cer crearea unei comisii prezidenţiale pentru analiza impactului unirii, a unei comisii parlamentare permanente comune România – Republica Moldova, dar şi un oficiu pentru Republica Moldova care să fie în subordonarea premierului României.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul
Victor Ponta au salutat, pe Facebook, marșul tinerilor care au pornit dinspre Chișinău spre București pentru a cere urgentarea procesului de reunificare dintre România și Republica Moldova.















