F.T.

Potrivit unui comunicat al Curții de Apel Ploiești, Ziua Justiției – care va fi marcată și în acest an în data de 5 iulie – constituie pentru instanță un prilej de evaluare a activității atât a instituției, cât și a Tribunalului Prahova, și a celor cinci judecătorii din județ.
Astfel, în comunicatul citat se precizează faptul că “pe parcursul ultimilor ani s-a continuat adoptarea de măsuri concrete în vederea uniformizării practicii judiciare, îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie şi creşterii performanţelor judecătorilor”. În acest context, prin profesionalismul magistraților ploieșteni a fost evidențiat și faptul că în primul semestru al acestui an s-au înregistrat 2.364 de cauze civile şi litigii de muncă, 3.676 de cauze comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal, precum și 1.570 de cauze penale – majoritatea acestora fiind soluționate în termene rezonabile.
În acelaşi comunicat sunt amintite și demersurile realizate în acest an pentru asigurarea unor sedii propice actului de justiție: “ Curtea de Apel Ploieşti a făcut eforturi pentru ca eficientizarea activităţii juridice să nu fie afectată de lipsa resurselor financiare, cât şi de numărul scăzut al personalului instanţei. Astfel, un pas important pentru buna desfăşurare a activităţii actului de justiţie o reprezintă aprobarea investiţiei aflată în desfăşurare privind reabilitarea vechii clădiri a Tribunalului Prahova. Lucrările se derulează în cadrul proiectului <>, finanţat de Banca Mondială şi implementat de Ministerul Justiţiei. (…) Referitor la finalizarea lucrărilor la Palatul de Justiţie, aflat în construcţie, care reprezintă al doilea obiectiv de investiţie derulat de Ministerul Justiţiei, după Palatul de Justiţie din Bucureşti, atât din punctul de vedere al costurilor (fondurile alocate sunt de 24.489 mii lei, din care construcţii-montaj 18.155 mii lei, fondurile utilizate până la 31.12.2011 sunt în cuantum de 24.267 mii lei), cât şi din cel al suprafeţei desfăşurate (19.430 mp, 3750 mp suprafaţă construită), acesta este finalizat în proporţie de numai 60%, structura de rezistenţă este gata în proporţie de 98%, sistemul de fundaţii şi subsolul în procent de 100%, în timp ce din partea de arhitectură au fost făcute lucrări reprezentând 20% din volumul total”.
De asemenea, transparența actului de justiție s-a concretizat, în ultimii ani, la Curtea de Apel Ploiești, prin furnizarea informaţiilor de interes public chiar și telefonic, ori prin comunicate de presă postate pe pagina de internet a instanţei.
În încheierea comunicatului remis cu ocazia Zilei Justiției, reprezentanții Curții de Apel Ploiești precizează: ”Instanța va răspunde și pe viitor, în aceeași măsură, aşteptărilor cetăţenilor și, implicit, ale unei societăți întemeiate pe respectul normei de drept”.