Leon Chirila
De când ruşii şi-au anexat Crimeea, pe bătrânul continent miroase a praf de puşcă. Am menţionat anexarea Crimeii de către Rusia ca fiind unul dintre cele mai grave, mai flagrante încălcări ale acordurilor internaţionale stabilite după cea de-a doua conflagraţie mondială, dar, până la acest moment, tensiunea dintre Est şi Vest a crescut continuu, nu puţine fiind confruntările – să le zicem diplomatice – dintre aceeaşi Rusie fostă Uniune Sovietică şi NATO – de fapt, Occidentul, la care, între timp, au aderat şi foşti supuşi sovietici. Confruntarea dintre Est şi Vest – cum este denumită în multe ocazii – a dobândit, pe zi ce trece, cote tot mai ridicate, culminând, cum am spus, cu anexarea Crimeii, cu războiul din Ucraina şi cu perspective – cel puţin îngrijorătoare – ale escaladei acestei confruntări.
Am menţionat cuvântul „îngrijorătoare” ţinând cont chiar de ultimele situaţii pe care le constatăm în această extindere treptată şi, în aceeaşi măsură, periculoasă, a acţiunilor întreprinse de cele două părţi. Se ştie că, după ce conflictul din estul Ucrainei s-a transformat într-un veritabil război, occidentul a recurs la sancţiuni tot mai severe la adresa Rusiei, aceasta răspunzând, la rându-i, cu fel de fel de măsuri, de acţiuni care să demonstreze că, de fapt, nu-i este frică de nimeni şi, ce-i mai grav, că poate să facă tot ceea ce vrea! Se ştie foarte bine că, dacă Uniunea Europeană s-a tot extins spre Est, iată, Rusia şi-a cam băgat codiţa în Ungaria, iar acum „bate cu putere” în porţile Greciei, unde, cu siguranţă, îi va lăsa un…cal troian de secol XXI! Şi nu-i exclus ca Grecia să cadă în plasă din cauza încorsetărilor în datorii şi ultimatumuri condiţionale ale UE.
Dar aceste zile ne-au arătat şi o altă faţă a confruntării dintre Rusia şi NATO – respectiv SUA şi celelalte state membre ale Tratatului Nord-Atlantic. Dacă, de pildă, NATO a anunţat că va trimite armament greu în ţările membre din estul Europei pentru a garanta siguranţa acestora faţă de un potenţial pericol, Rusia a şi urcat o nouă treaptă a respectivului conflict, anunţând amplasarea a 40 de rachete balistice în zona vestică a teritoriilor sale. Şi tot astfel, „loviturile” se succed, când de o parte, când de alta. Astfel, dacă americanii fac o anchetă la Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) privind modul în care s-a atribuit Rusiei Campionatul Mondial din anul 2018, reacţia Rusiei a fost imediată, aceasta dorind, la rândul ei, o anchetă internaţională asupra…aselenizării americane din anul 1969 pe care, mai cu perdea, o crede o ”făcătură”! De asemenea, dacă prin Suedia se vorbeşte despre aderarea la NATO, Rusia a şi sărit în sus ameninţând că statul suedez se expune unor consecinţe deoarece, conform liderului de la Kremlin, „Rusia trebuie să aibă un răspuns militar şi să-şi reorienteze amplasarea trupelor militare şi a rachetelor”.
Istoria a demonstrat, în curgerea sa, că astfel de tensiuni dintre colectivităţi, popoare, state sau grupuri de state, de cele mai multe ori, s-au finalizat cu confruntări armate, cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. Confruntarea nu trebuie alimentată, ci soluţionată cu calm, cu înţelepciune cu grija responsabilă pentru propriile popoare. De aceea cred că nu-i niciodată prea târziu pentru ca liderii celor care, aparent, se află în conflict să găsească – de asemenea cu calm şi înţelepciune – şi cealaltă…pantă a escaladei, respectiv, cea pe care să se coboare de la nivelul pericolului care s-a atins! Cu atât mai mult cu cât, se pare, coborârea este mai uşoară.
