În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:
În localitatea Băicoi, cartier Liliești, echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină pentru a cerceta, identifica, ridica și transporta 62 proiectile explozive de calibru 82 mm. Acestea au fost depozitate în vederea unei distrugeri ulterioare împreună cu alte elemente de muniție.
În comuna Râfov, sat Goga, echipa pirotehnică s-a deplasat pentru a distruge mai multe elemente de muniție descoperite pe timpul misiunilor de asanare a terenului. Au fost distruse o bombă de aviație exploziv brizantă, cu o greutate de aproximativ 100 kg, un caruș de infanterie cal. 12,5 mm, un caruș de infanterie calibru 7,62 mm și un cartuș de infanterie calibru 5,5 mm.
În comuna Filipeștii de Târg, un echipaj de pompieri a acționat pentru a degaja cadavrul unui bărbat, în vârstă de 18 ani, din albia râului Prahova, la o distanță de aproximativ 30 m față de malul drept al râului și la o adâncime de 0,6 m.
În localitatea Vălenii de Munte, strada Dr. Davila, un echipaj de pompieri a acționat cu o motopompă pentru evacuarea apei din beciul locuinței, inundat pe o suprafață de aproximativ 12 mp, cu o adâncime de aprximativ 40 cm.
În localitatea Boldești Scăieni, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
Au ars:mobilier, electronice, electrocasnice și mase plastice.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric – aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.
În comuna Tătaru, sat Tătaru, echipajele de pompieri au intervenit pentru a scoate apă nepotabilă dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 18 m.
În municipiul Ploiești, șoseaua Vestului, un echipaj de pompieri a fost solicitat să intervină pentru a debloca ușa unui imobol. În apartament a fost găsită o femeie, în vârstă de 85 de ani, decedată.
Echipajele SMURD au intervenit în 24 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.