Proiect pentru prevenirea conflictului de interese, supus dezbaterii publice

A fost publicat, spre dezbatere publică, pe pagina de internet a Ministerului Justiției (www.just.ro), proiectul de Lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică. În esență, proiectul prevede instituirea obligativității fiecărei autorități contractante de a întocmi, respectiv de a actualiza, formulare de integritate, pentru fiecare procedură de achiziție publică derulată, după publicarea în sistemul electronic de achiziții publice – SEAP, a anunțului sau a invitației de participare și până la finalizarea procedurii de atribuire. Proiectul de lege mai prevede că neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate determină declanșarea din oficiu a procedurii de evaluare a conflictului de interese, potrivit Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice.

Conferință europeană a polițiștilor de la transporturi, la București

În perioada 22 – 23 aprilie a.c., la Palatul Parlamentului a avut loc cea de-a 33-a Conferinţă “Raidpol” – Reţeaua europeană a forţelor de poliţie transporturi. Potrivit reprezentanților instituției europene, ,,România nu a fost aleasă întâmplător ca loc de desfășurare a conferinței, polițiștii români fiind adevărați profesioniști, care acționează potrivit obiectivelor stabilite de Raidpol”.
În cadrul conferinței s-au dezbătut teme referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor de terorism, securitatea transporturilor feroviare şi siguranţa călătorilor, precum şi prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transporturilor feroviare. La această conferință au fost prezenți aproximativ 35 de reprezentanți ai structurilor de poliție transporturi din România.

Consiliul de Mediere solicită personal de la Justiție

Potrivit unui comunicat al Consiliului de Mediere, instituția a înaintat Ministerului Justiției o adresă semnată de președintele acesteia, Mugur Bogdan Mitroi, prin care solicită desemnarea unei persoane din cadrul ministerului care să îndeplinească atribuții specifice privind reglementarea și implementarea profesiei de mediator.
În susținerea solicitării sale, președintele Consiliului de Mediere arată că medierea, deși nu este profesie juridică, se încadrează în rândul profesiilor liberale care contribuie la creșterea calității actului de justiție, precum și la degrevarea instanțelor judiciare. La rândul său, Ministerul Justiției urmează să analizeze solicitarea și, în funcție de prevederile legale și de efectivul de personal disponibil, să dea un răspuns cererii.