Florin Tănăsescu
Întrucât sunt multe anticariate pe pământul ăsta care suportă cărţi cu amintiri şi năzbâtii ale unor oameni care-au lăsat, totuși, ceva în urma lor, a sosit vremea ca şi Nicuşor să-ncepă a-şi însăila memoriile.
Memoriile domnului Dan sunt doar începute, cum e şi firesc. Urmează mai apoi „cristalizarea” manuscrisului, „un proces destul de complicat”.
Spicuim din draftul trimis spre avizare unor omologi de-ai săi, că na!, doar suntem în UE, și trebuie să respectăm ceva directive.
Spicuim din primul capitol: „Copil fiind, prundul gârlii îl cutreieram. Aruncam cu piatra în apă şi ea făcea valuri. Aş fi vrut să devin fotbalist, dar când se făceau echipele, pe mine mă puneau băieții copil de mingi. Ceea ce am și devenit. (…) Am citit în afară de „Fram, ursul ocrotit de Diana Buzoianu” și ceva din Moromeții. Chiar m-am regăsit în ea, la pragraful în care doamna Guica zice de fi-sa că nu iese din casă fiindcă „e ocupată cu pianul și franceza”. Ca o soră parcă-mi era, doar că eu înlocuisem pianul cu matematica. (…).
M-am jucat de-a „hoții și vardiștii”, lucru care mi-a folosit în săptămâna de până în Paște, când am făcut numirile la Parchete, că la MAI nu mă bag.
Am tras și cu praștia, dar n-am lovit vrabia, cum fredonează ăia de la „Poesis”. În schimb, am spart un geam de la casă, de-am luat o chelfăneală soră cu neviața. (…).
Când se organizau târguri/bâlciuri rurale, îmi plăcea să le vizitez. Veneau oameni cu oale, ulcele, dar mie îmi plăceau cel mai mult străchinile.Chiar am călcat în ele, lucru care îmi folosește acum, când trec să-mi dea onorul Regimentul 14.
Am jurat, ca orice pionier, să-mi apăr țara. Lucrul ăsta se poate face în mai multe moduri. De exemplu, sacrificarea premierului Bolojan, dacă interesul meu și al partidului cu care vreau să mă pun bine le cer.
Nu am fost de acord încă din tinerețe cu risipirea banului public, deci d-aia am ieșit la proteste în care răgușeam: „Vrem spitale, nu catedrale”. Cu timpul însă mi-a venit minte la cap. Adică, mi-am dat seama că mai repede ridici trei Catedrale ale Neamului, decât să dotezi stațiile de salvare cu patru ambulanțe noi. (…)
Scriu aceste rânduri la vreme de restriște, dar scriu. Asta înseamnă că sunt președinte în funcțiune, deci nu mă dau bătut așa, cu una, cu două. Indiferent cât strigă unii „Turul doi, anapoi”, chiar dacă premierul alunecă pe un plan înclinat. Fiindcă am mai citit și eu câte ceva, gen: „Maurul și-a făcut datoria, Bolojan trebuie să plece”.
Soluții am: prietenul Dominic Fritz”.
(Final Capitolul I și primul an de mandat)
