Ana Maxim

Gimnaziul „Ioan Alexandru Bassarabescu” din Ploieşti va marca, astăzi, împlinirea a 15 ani de când a primit numele celebrului scriitor şi politician care a trăit o lungă perioadă de timp în municipiul reşedinţă de judeţ. 50 de elevi premianţi ai acestei şcoli vor pleca într-o excursie gratuită la Giurgiu – localitatea în care s-a născut scriitorul – la iniţiativa conducerii instituţiei. Tinerii vor vizita oraşul şi se vor opri la Biblioteca Judeţeană, unde va avea loc şi lansarea unui volum reeditat al lui Ioan Al. Bassarabescu –„Moş Stan”, culegere de povestiri pentru copii. Cu acest prilej, elevii şi profesorii prahoveni vor oferi bibliotecii care poartă numele scriitorului câteva cărţi lansate în cadrul unor evenimente organizate de gimnaziul ploieştean. Manifestarea reprezintă un nou prilej de a încuraja tânăra generaţie să cunoască mai bine personalitatea şi opera lui Ioan Alexandru Bassarabescu – unul dintre cei mai talentaţi scriitori români, strălucit profesor şi om politic.
Şcoala situată în cartierul „9 Mai“ a luat fiinţă în 1996, iar în 29 martie 2000 a primit titulatura oficială „Şcoala cu clasele I – VIII Ioan Alexandru Bassarabescu” –veste primită cu mare bucurie şi de familia scriitorului care locuieşte în străinătate. De-a lungul timpului, evenimentele culturale care s-au desfăşurat sub noua identitate au avut ca participanţi sau colaboratori nume sonore: acad. Eugen Simion, acad. Valeriu Râpeanu, părintele Galeriu, fiica Cireşica Bassarabescu (Maria – Elisabeta Puricel Bassarabescu), nepoţii Valentin Bassarabescu (scriitor) şi Gabriel Bassarabescu (realizator radio), scriitorul Traian Cepoiu etc. Fiica dramaturgului, Maria Elisabeta Puricel Bassarabescu, s-a stins din viaţă, în 2013, în Elveţia, la vârsta de 94 de ani.