Nicoleta Dumitrescu

Ieri după amiază, trei moțiuni simple de cenzură fuseseră programate ca să fie supuse dezbaterii și votului în plenul Senatului, acestea fiind îndreptate către ministrul Apărării Naționale și cel de Externe, dar și împotriva premierului Ilie Bolojan, în ultimul caz în contextul interimatului deținut la ministerul Educației.
Cu cât s-a sperat mai mult în așezarea lucrurilor, inclusiv în politică, după luni bune de când au fost puse în aplicare primele măsuri menite să astupe găurile de la bugetul statului, cu atât mai mult, de la o zi la alta, se produc tot felul de întorsături, care lasă impresia că nimic nu are șansa să intre pe făgașul normal. De ce, oare, se întâmplă acest lucru? Pentru că nu este partid, mai ales dintre cele aflate încă la guvernare, să nu aibă un contestatar sau grupuri de contestatari, criticile fiind inclusiv asupra liderilor sau a deciziilor luate de către aceștia. De exemplu, deși Ilie Bolojan a trecut recent testul încrederii în fața propriului partid, încă a rămas în aer ecoul nemulțumirilor unora dintre liberali. Este vorba despre cei din ”aripa” care are la adresa premierului destule reproșuri, inclusiv faptul că în loc ca la Palatul Victoria să fie aduși în funcția de ministru mai mulți liberali, doar unul are carnet de partid, în timp ce alți trei, deși nu fac parte din partid, sunt susținuți în Guvern de PNL. Și ar mai fi ceva pe lista reproșurilor la adresa conducerii actuale a PNL. Și anume faptul că partidul nu ar mai avea un ”mesaj articulat” pentru nicio categorie de persoane din țară, este de părere președintele Consiliului Județean Ilfov, care a ținut să precizeze că nu a fost și nu este vorba despre niciun puci în PNL, deși recunoaște, însă, că nu toate măsurile pe care le-a luat Ilie Bolojan sunt corecte și că în administrația centrală și locală sunt oameni care nu-și fac treaba și care ar trebui să plece!
Acum, de mesaje care nu sunt tocmai articulate pentru un electorat care se dorește a fi și unul țintă, fiind considerate mai degrabă a fi cu dublu înțeles, ceea ce creează și mai multă derută, s-a pus problema inclusiv în cazul social-democraților, situație semnalată public, la televizor, la sfârșitul săptămânii trecute, chiar de unul dintre primarii cu multe mandate în spate- cel de la Buzău. Pe de altă parte, ideea generală este că aleșii locali din teritoriu- în mod special cei care fac parte din partidele care sunt acum la putere- par că nu mai înțeleg strategiile liderilor de la centru când vine vorba despre decizii cu mare impact negativ pentru comunitățile pe care aceștia le conduc, în condițiile în care, se știe, când vine vorba despre adus voturi în anii electorali, primarii sunt primii care sunt solicitați! Or, acum, pare că liderii partidelor care formează coaliția par că nu mai au genul de mesaje articulate nici măcar pentru propriii lor primari, în condițiile în care, după ce multe dintre proiectele de investiții prin Programul Anghel Saligny au fost sistate, consiliile locale au fost obligate să majoreze taxele și impozitele locale, acum, administrațiile locale se află sub amenințarea diminuării fondurilor la capitolul cheltuieli, dar și în ceea ce privește reducerea de posturi! Pe de altă parte, este greu să se înțeleagă în teritoriu de ce nu se mai poate să se meargă pe aceleași formule pe care s-a mers în ultimii ani, când, se știe, aleșii locali care făceau parte din partidele de la guvernare erau privilegiați, mai ales la capitolul alocării de fonduri! Acum, când ”robinetul banilor” a fost sigilat chiar de la Guvern, jelania și consternarea sunt cât se poate de mari, mai ales că liderii politici, la nivel național, în continuare au păreri diferite când vine vorba despre posibile compensații.