După mai bine de două ore de baschet intens, echipa CSM BBA Petrolul Ploieşti s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă, la Timişoara, la capătul unei partide ca un roller coaster, în care băieţii noştri au revenit în câteva rânduri inclusiv de la „-11” şi au avut chiar atacul din finalul timpului regulamentar prin care puteau câştiga întâlnirea. S-a terminat 107-100 (29-18, 22-31, 23-27, 20-18, 13-6), după prelungiri, pentru gazdele din Banat, însă la fel de bine victoria le putea aparţine şi elevilor lui Mihai Popa, care au luptat din nou exemplar şi au arătat un baschet bun, confirmând rezultatele din ultima vreme.
La Rapid au fost aproape de prelungiri, fiind învinşi de un coş de 3 marcat în ultima secundă de giuleşteni, la Craiova am câştigat în faţa unei formaţii aproape imbatabile în propriul fief, iar la Timişoara au făcut ca trupa lui Dragan Petricevic să tremure serios şi să aibă nevoie de „mobilizare generală” în prelungiri pentru a se impune. Spiritul de echipă a fost la cote înalte, am avut nu mai puţin de şase jucători în „double digit”, iar dacă lui Kenneth Cooper nu-i ieşea din coş mingea trimisă de la semidistanţă cu 4 secunde înainte de finalul celor 40 de minute, puteam vorbi acum despre o nouă victorie importantă obţinută în lupta pentru ocuparea uneia dintre primele şapte poziţii ale clasamentului Sezonului Regulat.

Lotul echipei noastre a fost următorul: Brkic (19 puncte), K. Cooper (18, 3×3), Brooks (13 puncte, 12 recuperări), Febres (13, 1×3), A. Jones (13, 2×3), C. Dinu (11, 1×3), D. Raşoga (9, 1×3), G. Angelian (2), Cr. Cotoară (2), A. Calenic şi R. Pătraru.
În etapa următoare, programată vineri, 23 ianuarie, echipa CSM BBA Petrolul Ploieşti o va întâlni, în Sala Sporturilor Olimpia, pe CSM CSU Oradea.