Sezonul gripal a debutat în România mai devreme și este mai intens față de iarna trecută. Bolnavii ajung în valuri la camerele de gardă ale spitalelor, medicii avertizând că bătrânii și copiii sunt cei mai expuși formelor severe de gripă. Specialiștii reamintesc că vaccinarea este cea mai bună protecție și precizează că medicii de familie sunt primii care trebuie consultați în cazul unei răceli, potrivit TVRInfo.
Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de vaccinologie al SNMF, a precizat că numărul persoanelor care s-au vaccinat până în acest moment în cursul acestui sezon este mai mare cu aproximativ 100.000 față de vaccinurile înregistrate în Registrul național de vaccinări în decursul sezonului 2024 – 2025. Asta este o veste îmbucurătoare, dar acest număr de vaccinări este insuficient. Vaccinul, chiar dacă nu protejează complet în ceea ce înseamnă transmiterea bolii, protejează împotriva formelor severe, iar persoanele încadrate în grupe de risc trebuie să se vaccineze, pentru a limita următoarele îmbolnăviri.
Medicii pediatri susțin că numărul cazurilor nu este neapărat mai mare, ci concentrat într-un interval scurt de timp.
Medicul Mihai Craiu a declarant în acest sens: ”Dacă ne uităm la cifre, nu sunt mult mai mari decât în ianuarie 2025. A venit mai repede sezonul. S-au îmbolnăvit- dar nu mai grav, ci mai mulți- într-un interval de zile de sărbătoare în iarna asta. Ce e particular este faptul că acum circulă un sereotip de virus gripal AH3N2 care n-a mai fost în circulație de mai multă vreme, care este inclus în vaccinurile pentru acest an epidemiologic”.
Cunoscutul medic pediatru din România are un sfat pentru părinții copiilor răciți. Mihai Craiu le recomandă părinților să numere respirațiile copiilor și, dacă sunt peste 50 pe minut, îi sfătuiește să meargă la spital. „Primul număr relevant pentru bolile de sezon cu febră și tuse este: 50 respirații pe minut. Vă rog foarte mult să rețineți acest număr”, a transmis medicul Mihai Craiu pe FB.
Specialiștii recomandă vaccinarea, prezentarea rapidă la medicii de familie la apariția simptomelor și protejarea persoanelor vulnerabile.
Acasă Actualitate Medicii avertizează asupra creșterii numărului pacienților cu gripă care ajung la Urgență și...















