• Ploieștiul, pe lista administrațiilor care au făcut o asemenea solicitare
Guvernul a aprobat, joi, cadrul legal pentru ca unităţile administrativ-teritoriale (UAT) să poată garanta împrumuturile contractate de operatorii de servicii de termoficare aflaţi în subordinea lor, exclusiv pentru achiziţia combustibilului necesar furnizării energiei termice în sistem centralizat, în sezonul rece 2025-2026, potrivit TVRInfo. „Această măsură este una necesară pentru a asigura funcţionarea sistemelor de termoficare din marile oraşe ale României. Ministerul Dezvoltării a intervenit rapid pentru ca nicio comunitate să nu fie pusă în pericol în sezonul rece 2025-2026. Prin acest act normativ, oferim autorităţilor locale instrumentele financiare de care au nevoie pentru a-şi proteja cetăţenii şi pentru a menţine serviciile publice esenţiale”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă. Actul normativ era necesar întrucât, până în prezent, unităţile administrativ-teritoriale nu puteau garanta împrumuturi dacă nivelul datoriilor anuale depăşea 30% din media veniturilor proprii din ultimii trei ani. Această limitare a generat dificultăţi majore pentru operatorii locali de termoficare, care nu dispun de lichidităţi suficiente pentru achiziţia de combustibil înaintea iernii, ceea ce ar fi condus la riscul întreruperii furnizării energiei termice în mai multe municipii din ţară, afectând în special populaţia vulnerabilă, a informat MDLPA.
Totodată, măsura sprijină sustenabilitatea financiară a bugetelor locale, evitând presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.
Un punct important de pe ordinea de zi a ședinței de joi este cel prin care primarii primesc dreptul de a face împrumuturi în această iarnă, pentru energia termică, în condițiile în care, dacă o primărie are o datorie anuală de 30%, nu mai poate face împrumuturi. În ședința de joi s-a luat în discuție această excepție, pentru a nu exista probleme în această iarnă cu alimentarea agentului termic.
Orașele care au cerut deja acest lucru sunt: Bacău, Botoșani, Constanța, Drobeta Turnu-Severin, Focșani, Iași, Oradea, Ploiești. În proiectul de ordonanță de urgență se arată că sunt 559 de milioane de lei care ar trebui să fie împrumutați pentru agentul termic pentru aceste localități.
Însă nu s-a ajuns la un consens în privința pachetului care privește reforma în administrația locală, pentru că partidele din coaliție nu s-au înțeles până acum.