N.Dumitrescu

Timp de două zile, la acest sfârșit de săptămână, la Depoul de Troleibuze al TCE Ploiești, din Str. Grigore Gh. Cantacuzino nr. 283, va avea loc evenimentul ”Zilele Transportului Public din Ploiești”, organizat de TransPloiești (site dedicat transportului public din Ploiești), cu sprijinul Primăriei Ploiești și al SC Transport Călători Express Ploiești S.A. Gândit pe formula acțiunilor de genul ”Ziua Porților Deschise” și organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității 2025, potrivit organizatorilor, prin intermediul acestui eveniment se dorește ca vizitatorii să aibă ocazia să descopere evoluția transportului public din Ploiești, prin intermediul unei expoziții care reunește vehicule istorice – precum autobuzul Ikarus 280 și troleibuzele Rocar 312E, Neoplan N6121, precum și alte mijloace de transport ce se află astăzi în parcul activ al TCE. ”Vor fi organizate curse speciale cu autobuzul Ikarus, oferind participanților ocazia de a retrăi atmosfera de altădată. Evenimentul va include muzică, activități interactive și promoționale, fiind potrivit pentru toate vârstele. Această acțiune reprezintă un prim pas important în realizarea unui viitor muzeu al transportului public din Ploiești, marcând începutul unui proiect dedicat conservării și promovării istoriei locale a transportului urban”, au precizat organizatorii evenimentului care au făcut public și programul acțiunilor ce vor avea loc la acest sfârșit de săptămână, la Depoul de troliebuze al TCE. Concret, sâmbătă, 20 septembrie, între orele 10:00 – 10:30, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, pentru ca, între orele 10:30 – 18:00, să fie organizată expoziția de vehicule istorice și moderne, prin intermediul căreia vizitatorii vor putea descoperi istoria transportului public ploieștean. Apoi, între orele 12:00 – 16:00, vor fi organizate curse speciale cu vehicule istorice, accesul fiind gratuit pentru public, acestea urmând să aibă loc din oră în oră, pe traseul Pod Înalt – Gara de Sud, respectiv: cu Ikarus, orele: 12:00, 13:00, 14:00, 15:00, 16:00; cu autobuzul MAN: orele 12:30, 13:30, 14:30, 15:30, 16:30, cu mențiunea că autobuzele nu vor efectua stații pe parcursul călătoriei. În ceea ce privește programul zilei de duminică, 21 septembrie, publicul vizitator va putea vedea, între orele 10:00 – 18:00, expoziția vehiculelor istorice și moderne, între orele 12:00 – 16:00 urmând să se organizeze noi curse speciale cu vehicule istorice, închiderea oficială a evenimentului ” Zilele Transportului Public din Ploiești” fiind programată să aibă loc la ora 18.00. Conform organizatorilor, în ambele zile va fi organizată și o tombolă, premiile fiind sub formă de abonamente de transport sau suveniruri simbolice.