Ana Luciana Avramescu
Bun găsit, tată! Te caut pentru că îmi lipsește felul tău de a-mi da putere atunci când mă simt pierdută. E greu să faci slalom printre energii străine, unde vorbele se simt încătușate de o libertate la care am doar puterea de a tânji. Să te consulți cu un străin când îți este necesar un sfat patern, să cauți răspunsuri într-un om care cel mai sigur îți va arăta calea greșită, doar pentru a pune piedică parcursului tău și pentru a ajunge el primul la succes, e cel mai dureros moment din viața unui fluture ce abia învață să zboare.
Tu erai cheia, erai răspunsul la fiecare întrebare, erai legea matematică a fiecărei probleme, erai legenda hărții vieții mele…o carte plină de adevăr și de siguranță. Ai fost jurnalul meu și așteptam cu nerăbdare volumul al doilea, însă mi-ai lăsat în urmă misiunea de a-l continua singură. M-ai lăsat părtașă unei vieți pe care, când eram copil, la pieptul tău, nu mi-am imaginat-o.
Suntem în august. Luna ta, luna noastră, luna în care bucuria se așternea peste casa noastră ca nămeții în lunile geroase. Pe 14 august împlineai 77 de veri, 77 de cufere cu amintiri plimbate prin agonia timpurilor. Ai ales să te oprești din această călătorie în urmă cu aproape patru ani. Timpul pentru restul poate a trecut grăbit, dar eu am simțit fiecare zi și fiecare minut ca pe o eternitate. Timpul trece greu când aștepți și îți dorești ceva. Eu aștept ziua în care te voi revedea plimbându-te pe alee, printre pietre. Aștept să îți aud glasul plin de mândrie, mândru de faptul că, în timp, ceea ce ai lăsat în urmă înaintează cu virtute și a supraviețuit tuturor încercărilor prin care am trecut.
Am pe pian un tablou cu tine printre statui, în care zâmbești. Când eram mică m-ai îndemnat să fac lecții de pian, iar timp de șase ani am studiat acest instrument. Îți plăcea tare mult să mă auzi cântând. Erai , cu adevărat, marele meu susținător. Recunosc că după plecarea ta n-am mai avut curajul și puterea de a mai atinge clapele. De curând, în liniștea apăsătoare din casă și în singurătatea mea (câteodată benefică să-mi clarific gândurile), văzându-ți zâmbetul pe pianina mea, ți-am cântat. Sunt convinsă că m-ai ascultat, pentru că am simțit că ești acolo. Acesta a fost darul meu pentru tine. Mi-am amintit de puterea pe care mi-ai înmânat-o și că, de fapt, cea mai bine definită caracteristică a noastră era curajul. Mi-era dor să fiu curajoasă ca tine. Trebuie să îmi redobândesc curajul în mai multe situații. Tu știi cel mai bine care sunt acelea, fiindcă ești prezent la dreapta mea mereu. Știu că vocea mea a fost întotdeauna sonoră pentru tine și a fost linia melodică de chemare pentru a mă repera în orice context în care aveam nevoie de prezența ta.
Ești aici și o să îmi fii mereu. N-am uitat și încă te aștept. Te aștept ca și când, mentorul meu…astăzi, cu chip de înger.
