Primăria comunei Blejoi a anunțat, ieri, demararea lucrărilor la primul bloc ANL pentru tineri. ”Au început lucrările la primul bloc ANL din comuna Blejoi, o investiție importantă pentru sprijinirea tinerilor care își doresc o locuință aproape de oraș, dar într-un mediu bine gospodărit”, au transmis reprezentanții autorității locale.

Primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru: ”Mă bucur să vă anunț că au început lucrările la primul bloc ANL din comună, un proiect gândit special pentru tinerii din Blejoi care își doresc să își construiască un viitor aici, acasă. Amplasamentul este aproape de Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, într-o zonă cu acces facil și potențial de dezvoltare. În prima etapă vom construi 28 de apartamente cu 2 și 3 camere, iar prioritate vor avea tinerii cu domiciliul în comuna Blejoi. Este un pas important spre o comunitate în care fiecare generație are șansa de a rămâne și de a crește frumos, aici, alături de familie. Continuăm să construim, să dezvoltăm și să punem în practică proiecte care contează cu adevărat!”.