Reguli noi pentru proprietarii de maşini

Conform site-ului Economica.net, Codul Rutier urmează să fie modificat prin Ordonanţă de Urgenţă, iar noile reglementări îi vizează pe cei care îşi cumpără o maşină.
Potrivit sursei citate, modificarea instituie un termen de două luni (60 de zile) timp în care noul proprietar al unei maşini trebuie să-şi plătească taxele după ce a achiziţionat-o, iar dacă nu face acest lucru, înmatricularea se suspendă. De altfel, noua modificare presupune ca datele de la serviciul de înmatriculări şi de la RAR să ajungă la instituţiile fiscale, iar acestea din urmă să transmită situaţia cu fiecare nou proprietar al maşinii care nu apare că şi-ar fi plătit la timp taxele.
Economica.net precizează şi cum va arăta noul text de lege:”Art.151. (1) Autoritatea competentă transmite autorităților fiscale competente situația vehiculelor înscrise/transcrise în evidențele proprii, în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă.(2) În termen de 60 de zile de la data înscrierii/transcrierii/transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deținerea și înmatricularea vehiculelor.(3) Autoritățile fiscale competente transmit autorității competente situația vehiculelor pentru care proprietarii nu și-au îndeplinit în termen obligațiile prevăzute la alin. (2).
(4) Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu și-au îndeplinit în termen obligațiile prevăzute la alin. (2), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen.(5) Autoritățile fiscale competente comunică autorității competente îndeplinirea obligațiilor restante, în termen de 48 de ore de la îndeplinirea acestora. La primirea comunicării, autoritatea competentă revocă măsura suspendării înmatriculării. (6) Procedura de transmitere a datelor și informațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin comun al ministrului Finanțelor Publice, ministrului Afacerilor Interne și viceprim-ministrului, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.”
În cazul în care nu se respectă dispoziţiile de mai sus, abaterea este considerată contravenţie, pentru care se va da între 9 şi 20 de puncte amendă, respectiv între 1.125 de lei şi 2.500 de lei.