Luiza Rădulescu Pintilie
Se spune că soseşte un anotimp al vieţii în care, după ce ai făcut toate călătoriile, după ce ai istovit toate experienţele, nu există altă plăcere mai vie decât să te adânceşti în lucrurile pe care le ştii, să te bucuri de ceea ce simţi, să vezi şi să revezi oameni pe care îi iubeşti, ca pe o binecuvântare pură a anilor maturităţii. Un asemenea anotimp adună mâine, după 50 de ani de la absolvire, elevi ai celei dintâi promoţii (1962-1966) a Liceului Teoretic Măneciu, care se întorc în curtea şcolii – azi Liceul Tehnologic Măneciu, la rândul pregătit pentru intrarea în clase, la strigarea catalogului, la întâlnirea cu profesori alături de care „s-au plimbat prin cetatea–grădină plină cu florile adolescenţei”, cum au mărturisit în gândurile ce vor rămâne aşezate în Cartea de Onoare a şcolii care îi readună la chemarea caldă şi emoţionantă a unui Grup de Iniţiativă ce a trăit intens fiecare clipă a pregătirii revederii.
Mâine, la ora 11,00, va fi strigat catalogul, iar la 11,50, clopoţelul rămas tot deasupra uşii de la intrare va anunţa, ca şi acum cincizeci de ani, că începe recreaţia mare. La reîntoarcerea în clasă, va fi rândul amintirilor, al tăcerilor, al bucuriilor, al lacrimilor. Ce frumos şi înălţător moment, dovedind – dacă mai era nevoie – că nicio şcoală nu e mare şi luminoasă prin zidurile sale, ci prin toţi aceia care – elevi şi profesori – o zidesc cu fiinţa şi cu trăirile lor!
