Continuarea dialogului politic și relansarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă au fost problemele centrale abordate în cadrul întâlnirii bilaterale dintre premierul moldovean, Pavel Filip, și omologul său rus Dmitri Medvedev, în marja unei reuniuni a șefilor de guvern din țările membre ale CSI (Comunitatea Statelor Independente), ce a avut loc ieri la Bișkek (Kârgâzstan), informează un comunicat al Biroului de presă al guvernului de la Chișinău. Un alt subiect abordat cu această ocazie a vizat stabilirea unei agende comune de acțiuni pentru identificarea soluțiilor pe întreg spectrul de probleme existente în cooperarea bilaterală. În acest sens, Pavel Filip a menționat că primii pași au fost deja făcuți: vizita ministrului de Externe moldovean, Andrei Galbur, la Moscova, consultările la nivel de viceminiștri de Externe la Chișinău, precum și întâlnirea recentă a copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică, Dmitri Rogozin și Octavian Calmâc.
„Sperăm că aceste eforturi vor impulsiona pozitiv cooperarea bilaterală în toate domeniile și, în primul rând, vor contribui la depășirea barierelor existente în relațiile comerciale și economice tradiționale pentru a reveni la trendul de creștere a schimburilor comerciale“, a spus Pavel Filip. Cu prilejul viitoarei vizite a vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chișinău, preconizată pentru 5-6 iulie 2016, urmează să fie pusă în discuție o foaie de parcurs pentru eliminarea restricțiilor la exportul de mărfuri moldovenești pe piața rusă, a indicat primul ministru moldovean.
La rândul său, premierul rus Dmitri Medvedev a exprimat disponibilitatea părții ruse de a relua relațiile dintre cele două țări, inclusiv pe platforma Comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică. „Vreau să vă doresc succes în această perioadă economică deloc ușoară pentru Republica Moldova. Federația Rusă este interesată să reușiți și sunt gata să discutăm despre situația curentă în relațiile noastre și perspectivele de viitor“, a spus Medvedev.
Acasă Lumea in care traim Intalnire bilaterala intre premierii Rusiei și Republicii Moldova la un summit al...