Ziua de astăzi va fi una cu totul specială pentru conducerile a patru dintre instituțiile de învățământ din Prahova. Acestea se vor afla la București, la Palatul Cotroceni, unde le vor fi înmânate importante distincții chiar de către președintele României, Klaus Iohannis, după ce acesta a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituții de învățământ din țară cu ocazia ”Zilei Mondiale a Educației”, ce a fost marcată sâmbătă, 5 octombrie. Administrația Prezidențială a transmis un comunicat de presă, precizând că, ”în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția profesorilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional”, președintele Klaus Iohannis a semnat documentele privind conferirea, sub semnul sărbătorii amintite, o unor distincții ce vor fi înmânate astăzi, oficial, reprezentanților mai multor unități de invățămînt din țară. Astfel, Ordinului ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer recompensează 38 de instituții de învățământ din țară, două fiind din Prahova, respectiv Școala Gimnazială ”Radu Stanian” din Ploiești și Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești. Altor 38 de instituții de învățământ le va fi înmânat , în cadru festiv, astăzi, cu începere de la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler, între acestea regăsindu-se Școala Gimnazială ”Învățător Dinu Nicolae” din Dumbrava și Colegiul Național ”Nichita Stănescu” Ploiești. Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ, prevăzute în legislația privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, fac parte din categoria decoraţiilor civile pe domenii de activitate. Instituţiile şi unităţile de învăţământ de prestigiu din ţară sau din străinătate, care au o vechime de cel puţin 50 de ani, pot fi decorate, în mod excepţional, cu Ordinul Meritul pentru Învăţământ. Ordinul Meritul pentru Învăţământ se prezintă sub două forme de valoare ierarhică egală: însemnul şi rozeta. Însemnul Ordinului Meritul pentru Învăţământ este o cruce cu braţele egale, confecţionată din argint, emailată alb, având aplicată în centru o torţă aprinsă, iar printre braţe are petrecută o cunună din frunze de laur. Medalia Meritul pentru Învăţământ se prezintă sub o singură formă: însemnul. Însemnul Medaliei Meritul pentru Învăţământ este o piesă circulară, confecţionată din tombac, pe care sunt redate, în centru, în basorelief, o torţă aprinsă, iar pe margini, o cunună deschisă din frunze de laur. Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ se conferă de către Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale formulate, potrivit legislației, de către ministrul de resort, respectiv al Educației. Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Meritul pentru Învăţământ şi a Medaliei Meritul pentru Învăţământ sunt avizate de Cancelaria Ordinelor. Ordinul Meritul pentru Învăţământ cuprinde 4 grade, iar ierarhia în ordine descrescătoare, în conformitate cu prevederile Legii 29/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea: Mare Ofiţer; Comandor; Ofiţer; Cavaler.
De precizat că, începând cu 1994, ”Ziua Mondială a Educației” a fost sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie. A fost desemnată de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) și marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor”, recomandare ce constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală.
Acasă Cultură/timp liber Două colegii naționale și două școli gimnaziale din Prahova vor fi decorate,...