N. D.
Unul dintre cele mai râvnite premii, cel de creație muzicală, în cadrul celei mai importante manifestări de profil de pe plan național, desfășurate recent la Mamaia, i-a fost acordat unui reprezentant al Teatrului ”Toma Caragiu” Ploiești. Anunțul a fost făcut, ieri, de către conducerea instituției de cultură, care a precizat: ”Cu bucurie vă anunțăm că Premiul I la secțiunea Creație a celei de-a 61-a ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia a fost câștigat de colegul nostru, compozitorul și dirijorul Viorel Gavrilă, pentru piesa „Vei fi mereu”, interpretată de Daniel Iordăchioaie”. Așa cum s-a mai precizat, distincția obținută de către Viorel Gavrilă este mai mult decât onorantă, având în vedere faptul că din juriul festivalului care a decis desemnarea câștigătorilor au făcut parte nume extrem de importante de compozitori, precum Horia Moculescu, (președintele juriului), Ionel Tudor, Marius Țeicu. ”Pe Viorel Gavrilă îl veți putea revedea, din această toamnă, alături de Orchestra Majestic, pe scena Teatrului ”Toma Caragiu”, prima reîntâlnire fiind duminică, 22 septembrie, când, de la ora 18.00, în sala teatrului, este programată o reprezentație a spectacolului La Vita è̀ bella”, a mai precizat conducerea teatrului ploieștean.