O veste cutremurătoare a venit, ieri, în jurul prânzului, de la Bușteni: primarul Emanoil Savin, pe care locuitorii orașului îl învestiseră din nou cu încrederea lor, alegându-l în funcția de primar al localității, la scrutinul din 9 iunie, a încetat fulgerător din viață!
Emanoil Savin, care în luna septembrie ar fi împlinit vârsta de 66 de ani, a suferit un infarct și, în ciuda tuturor eforturilor echipajelor medicale, manevrele de resuscitare nu au putut opri tragicul deznodământ.
A încetat să mai bată inima celui care și-a pus viața în slujba comunității sale, un mare iubitor al sportului, un OM în adevăratul sens al cuvântului. Decesul lui Emanoil Savin a căzut ca un fulger în rândul colegilor săi din filiala Prahova a Partidului Social Democrat, care au transmis mesaje de condoleanțe familiei greu încercate. ”Cu profundă durere, ne luăm rămas bun de la domnul Emanoil Savin, un om de o valoare inestimabilă pentru comunitatea noastră. Domnul Savin nu a fost doar un primar ales, ci și un prieten drag, un lider dedicat și un model de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut. Familiei îndurerate, vă transmit cele mai sincere condoleanțe. În aceste clipe de mare durere, gândurile mele sunt alături de voi, sperând să găsiți alinare și putere. Pierderea sa lasă un gol imens în sufletele noastre și în istoria acestui oraș pe care l-a slujit cu atâta devotament și iubire. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Virgiliu Daniel Nanu, președintele PSD Prahova.
Savin fost primar al orașului Bușteni timp de 12 ani, între 2004 și 2016, an în care a devenit senator al României. La alegerile de la începutul lunii iunie 2024, oamenii l-au ales din nou în funcția de edil al orașului de pe Valea Prahovei și urma ca în toamnă să depună jurământul pentru un nou mandat.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Sincere condoleanțe familiei!