N.Dumitrescu

Conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, la nivel național, un număr de 55 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în primul trimestrul al acestui an, cu 53 mai puţini faţă de perioada similară din 2023, dintre aceștia 42 de copii fiind părăsiţi în maternităţi şi 13 în secţiile de pediatrie.
În ceea ce privește Prahova, conform datelor oficiale, în perioada ianuarie – iunie a.c., 12 copii au fost părăsiți de mamele lor imediat după naștere, toți în Maternitatea din Ploiești, dintre care doar doi au fost reintegrați în familie, restul fiind dați spre îngrijire la asistenți maternali profesioniști. De remarcat este însă faptul că, în ultimii ani, și la nivelul județului Prahova tendința mamelor în a-și abandona bebelușii imediat după ce le-au dat naștere este în scădere. Astfel, atât în anul 2023, cât și în anul 2022, au fost părăsiți în Maternitatea din Ploiești 17 copii, în condițiile în care în anul 2021 au fost părăsiți 19 copii, iar în anul 2020 – 22 de copii.