N. Dumitrescu
Conform unor prevederi legale, din luna aprilie a.c. intră în plată beneficiile de asistență socială care au fost majorate, luna trecută, pentru anumite categorii de prahoveni. Potrivit conducerii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, ”Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) au crescut de la 1 Martie 2024, ca urmare a majorării cu 10,4 % a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR crește de la 598 de lei, în anul 2023, la 660 de lei, anul acesta”, fiind vorba despre indemnizația pentru creșterea copilului, aceea pentru persoanele cu dizabilități, indemnizația lunară de acomodare în cazul adopției unui copil, indemnizația pentru tinerii care optează pentru ieșirea din sistemul de protecție socială, venitul minim de incluziune, alocația lunară pentru plasament. Concret, după aplicarea noii valori a ISR, beneficiile de asistență socială acordate prin intermediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Prahova s-au majorat astfel: cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului a crescut de la 1.495 de lei la 1651 de lei; indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități au crescut pentru adulți de la 599 de lei la 662 de lei pentru handicap grav, de la 449 de lei la 496 de lei pentru handicap accentuat și pentru handicap mediu de la 72 de lei la 80 de lei. De asemenea, și în cazul copiilor cu handicap, prestația socială a crescut de la 359 de lei la 397 de lei pentru handicap grav, de la 210 de lei la 232 de lei pentru handicap accentuat și de la 72 de lei la 80 de lei pentru handicap mediu. Totodată, cuantumul minim al indemnizației lunare de acomodare în cazul adopției unui copil s-a majorat de la 2.034 de lei la 2.245 de lei, iar valoarea indemnizației de sprijin de la 718 de lei la 793 de lei; indemnizația lunară pentru tinerii care optează pentru ieșirea din sistemul de protecție socială și urmează cursurile de învățământ sau se angajează a crescut de la 2.871 de lei la 3.170 de lei; în cazul venitului minim de incluziune (VMI), sprijinul pentru incluziune a crescut de la 313 lei la 346 de lei, respectiv de la 456 de lei la 504 lei, în cazul persoanei vârstnice peste 65 ani, iar sprijinul pentru familii cu copii de la 795 de lei la 879 de lei, iar alocația lunară de plasament a crescut de la 1.082 de lei la 1.194 de lei și de la 1.622 de lei pentru copilul cu handicap la 1.791de lei, la aceasta din urmă fiind adăugată și indemnizația de sprijin, care a crescut de la 479 de lei la 529 de lei. Potrivit conducerii AJPIS Prahova, plata drepturilor de beneficii de asistență socială, aferente lunii martie 2024, se va efectua în luna aprilie 2024, cu excepția alocației lunare de plasament majorată, care a fost plătită în luna martie 2024. De exemplu, beneficiarii indemnizației lunare de acomodare în cazul adopției unui copil și cei ai indemnizației pentru creșterea copilului primesc beneficiile de asistență socială mărite pe data de 8 aprilie a.c, cu precizarea că, potrivit unei situații valabile în luna februarie a.c, la nivelul județului Prahova erau înregistrați 5.498 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, dintre care 1.611 la Ploiești, Târgșoru Vechi -121, 185 la Câmpina, Băicoi – 113, Mizil – 117 etc. În ceea ce privește persoanele cu handicap, care vor primi ajutorul bănesc pe data de 15 aprilie a.c., conform unei situații valabile tot la nivelul februarie a.c., la nivelul județului erau înregistrate un număr total de 69.581 de persoane, cele mai multe fiind la Ploiești – 20.243 de persoane, Câmpina – 3.238 de persoane , Breaza – 1.481 de persoane etc. În ceea ce privește venitul minim de incluziune, prahovenii care sunt întreptățiți să primească acest beneficiu vor primi ajutorul bănesc majorat în ultima decadă a lunii aprilie a.c, în luna februarie fiind înregistrate ca beneficiare 4.497 de familii.