V. Stoica
Unul dintre cele două proiecte rămase, ieri, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a consilierilor județeni a fost cel privitor la extinderea rețelelor subterane din cartierul ploieștean Mitică Apostol, printr-un parteneriat, cu finanțare prin AFM. Deși în documentație se prevedea negru pe alb că ”perioada de depunere a proiectelor este 05.04.2024 ora 10.00 – 06.05.2024 ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului”, și acest proiect a fost discutat în ședința extraordinară, de îndată, fără să aibă vreo motivație a procedurii de urgență.
Subiectul a fost abordat de consilierul social-democrat Rareș Enescu, care a arătat că proiectul Consiliului Județean de interconectare a canalizării din Mitică Apostol la rețeaua Ploieștiului și, implicit, la stația de epurare existentă, veche din anii 60 ai secolului trecut, nu îndeplinește condițiile de eligibilitate și va fi respins de Administrația Fondului pentru Mediu. Prin urmare, încă un proiect deturnat de conducerea CJ Prahova, care nu are nicio șansă de a fi vreodată pus în practică.
”Proiectul CJ prevede subtraversări pe sub DN1 (Șoseaua de Centură Vest a Ploieștiului) plus subtraversarea liniilor CF Ploiești-Brașov, probabil cea mai circulată magistrală din România. Acest proiect se dorește a fi finanțat de AFM, conform unui Ghid publicat și aprobat la sfârșitul lunii martie. Pentru a putea fi depus, CJ-ul are nevoie de un Acord de Parteneriat cu municipiul Ploiești, adică exact ceea ce dezbatem aici. Analizând și încercând să-l încadrez pe Ghid, am descoperit că proiectul nu îndeplinește condițiile de eligibilitate și va fi respins. Pe ce mă bazez când spun asta? În Ghidul de Finanțare AFM se stipulează următoarele: “Art. 2 Obiectul programului îl reprezintă finanţarea din Fondul pentru mediu a proiectelor ce vizează protecţia resurselor de apă, sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate menajere”. După cum observați, epurarea apelor este o cerință obligatorie, motiv pentru care, pentru a fi declarat eligibil, un proiect trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care și cele prevăzute la Art. 10: „Lit. f) proiectele care presupun înfiinţarea/extinderea sistemelor de alimentare cu apă nu sunt eligibile fără realizarea sau extinderea corespunzătoare şi concomitentă a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare necesare, cu excepţia cazului în care acestea există şi au capacitatea de a prelua debitul suplimentar de apă uzată”. Ce epurare se construiește prin acest proiect? Niciuna! Avem în Ploiești o stație de epurare care să preia debitul suplimentar din Cartierul Mitica Apostol? Nu avem. Pe de altă parte, ar trebui menționat că și municipiul Ploiești intenționează să depună un proiect pe aceeași linie de finanțare, la jumătate de preț (10 milioane de lei, față de de 23 de milioane de lei – proiectul CJ) și într-un timp cu mult mai scurt, respectiv 2 ani față de 3 ani proiectul CJ”, a intervenit consilierul județean în cadrul ședinței de ieri a CJ Prahova. Rareș Enescu a mai precizat că proiectul propus de Primăria Ploiești rezolvă construirea unei stații de epurare locale, care a fost gândită și pentru o eventuală extindere a cartierului cu aproximativ 40%. ”Este evident că această hotărâre a CJ-ul nu vizează interesul cetățenilor din Ploiești, pentru că nu rezolvă problema stației de epurare și nu va obține finanțarea de care se tot vorbește. Și atunci, de ce nu este lăsată Primăria Ploiești să-și finanțeze proiectul pe care l-a început și care este perfect eligibil? Am văzut, CJ a lansat deja pe SEAP licitația pentru realizarea lucrărilor de interconectare a celor două sisteme de canalizare (Ploiești și Mitică Apostol). De ce această grabă? Iar se pregătesc contracte pentru anumite firme? Concluzia mea este că acesta este de fapt scopul proiectului de hotărâre de astăzi”, a conchis consilierul social-democrat.