F. T.

Polițiștii prahoveni acționează, în această perioadă, pe două fronturi – pe de o parte, desfășoară, în județ, campania de prevenire a furturilor din locuințe “Neglijența, invitație deschisă la furt”, iar pe de altă parte, îi saltă pe hoți.
Cum s-a întâmplat ieri, când ofițerii de la investigații criminale și cei de la Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe Ploiești au descins la domiciliile a doi indivizi bănuiți de comiterea unor astfel de infracțiuni.
Descinderile au avut loc în Bucureşti și în comuna Doftana, din județul Bacău, unde locuiesc persoanele suspectate de furt calificat.
Din datele strânse până în prezent de anchetatori, reiese că indivizii bănuiţi ar fi pătruns prin efracţie în două apartamente- unul din Ploiești și un altul din Galați – , de unde ar fi sustras bijuterii și diverse sume de bani, valoarea bunurilor furate ridicându-se la peste 20.000 de lei.
De altfel, de la locuințele percheziționate, polițiștii au ridicat diverse… unelte care ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor, respectiv la deschiderea ușilor de la apartamente. Doi indivizi urmau să fie audiați, aseară, la sediul poliției prahovene.
În acest context, poliția prahoveană sfătuiește cetățenii să-și securizeze locuințele, infractorii speculând, în astfel de cazuri, orice “breșă”.
Astfel, se recomandă să nu fie oferite informații despre bunurile deținute – știut fiind faptul că mulți hoți acționează “la pont”; să fie evitată depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare achiziţionate; să nu fie comunicate date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţelele de socializare; să se achiziţioneze sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punctul de vedere al standardelor de securitate, context în care trebuie alese încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor etc.