V.S.
În „Săptămâna Altfel“, adică de luni și până vineri, elevii ploieșteni pot să vadă cum se desfășoară activitatea în cadrul Depoului CFR Ploiești, după ce Compania Națională CFR SA a inclus acest obiectiv în rândul celor care vor putea fi vizitate de către copii în perioada menționată.
Potrivit reprezentanților CFR, în sucursalele CFR Călători Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi, Constanţa se organizează, în perioada 18-22 aprilie, programe educaţionale pentru copii, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, venind în întâmpinarea părinţilor şi a cadrelor didactice cu propunerea unor călătorii individuale sau de grup pentru copii, pe distanţe scurte, la alegere. Copiii vor învăța că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător şi că regula de bază pentru efectuarea unei călătorii este aceea de a avea bilet!
Programul “Școala Altfel… în tren!” este la a treia ediție și, anul acesta, a atras peste 4.300 de copii la nivel național, copiii urmând să participe la diverse activități, cum ar fi vizite la Depoul de Locomotive Cluj, Depoul CFR Ploieşti, Gara Timişoara, Gara Constanţa, Gara Iaşi, într-un automotor “Săgeata Albastră”.
Tot în cadrul săptămânii „Școala Altfel”, într-un tren Săgeata Albastră, vor avea loc atelierele educaționale pentru copii „Poftiți în vagoane”, care se desfășoară în Remiza Automotoare Bucureşti. Elevii vor avea ocazia să viziteze spectaculosul bord de comandă al trenului și să experimenteze profesiile de controlor de tren și mecanic de locomotivă.














