V.S.

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Prahova au derulat, luni, 9 octombrie, o acțiune de verificare a modului în care s-au pus în aplicare măsurile dispuse anterior, după unele controale desfășurate la dezvoltatori imobiliari, în primăvara acestui an.
Conform CJPC Prahova, luni au fost verificați doi operatori economici din Ploiești, în cazul unuia dintre aceștia fiind oprite de la comercializare opt unități locative, până la îndeplinirea noilor măsuri stabilite de comisarii de la Protecția Consumatorilor.
”Au fost verificați doi operatori economici, constatându-se următoarele: SC VAMT EXPERT IMOB SRL Ploiești a remediat deficiențele constatate privind nerespectarea pentru anumite tipuri de unități locative aflate la vânzare a suprafețelor minimale prevăzute de legislația în vigoare, consumatorii fiind informați corect în legătură cu acest aspect, putând lua o decizie de achiziționare în cunoștință de cauză; La SC GENIAL TRANSACTION CARS SRL Ploiești nu au fost respectate măsurile dispuse anterior, operatorul economic comercializând mai multe unități locative care nu respectau suprafețele minimale prevăzute de legislația în vigoare. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru un număr de 8 unități locative, până la remedierea deficiențelor, aplicându-se totodată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei”, se arată în informarea reprezentanților CJPC Prahova.