F.T.
Conform unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în primul trimestru al anului curent, pompierii de la inspectoratele din țară au participat la aproape 1.500 de intervenţii pentru limitarea şi stingerea incendiilor de vegetaţie uscată, a arderilor pe terenuri virane şi a celor privind igienizarea deşeurilor menajere. Însă, chiar dacă datele statistice ale primelor trei luni din acest an arată o scădere a numărului incendiilor de vegetație uscată în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, reprezentanții pompierilor atrag atenția că arderile necontrolate pot avea ca urmări pagube materiale și chiar pierderi de vieți omenești.
Mai mult, intervențiile în cazul unor astfel de situații presupun mobilizarea suplimentară a resurselor umane și materiale pentru limitarea manifestării arderilor și, implicit, costuri. De asemenea, potrivit reglementărilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) această instituție poate diminua sau chiar retrage subvenţiile pentru deţinătorii terenurilor igienizate prin arderea vegetaţiei, în situația în care aceștia nu dețin acceptul din partea autorităţilor !
Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, IGSU reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire: utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; arderea se face doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii sunt obligatorii.
De asemenea, IGSU reamintește că nerespectarea acestor obligații poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 de lei pentru persoane juridice.














