F. T.
Ieri, în jurul prânzului, pe DN 1, în apropiere de Bănești, 40 de locuințe și șase societăți comerciale au fost evacuate pentru a se asigura descărcarea ( transvazarea), în siguranță, a unei cantități de aproximativ 40 de tone de acid sulfuric care se afla într-o autocisternă răsturnată într-un șanț. Măsurile de siguranță au fost luate și în contextul în care în zonă se găseau rezervoare cu aproximativ 130 de tone de țiței… După transvazarea acidului sulfuric, o macara care venise de la București a scos cisterna din șanț.
Toate operațiunile s-au desfășurat după ce ieri dimineață, la ora 3, 20, pe DN 1, la kilometrul 91 + 300, Breaza – Bănești, șoferul unei autocisterne care se deplasa către Sinaia – din cauze pe care polițiștii încă le cercetează– a pierdut controlul volanului, iar mașina a rupt parapetul separator de sensuri și s-a răsturnat în șanț, fisurând o conductă de gaze. Cabina autocisternei a fost cuprinsă instantaneu de flăcări.
În urma incidentului, la fața locului au fost concentrate opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială pentru iluminat, o ambulanță SMURD și o Salvare. Din nefericire, șoferul mașinii, în vârstă de 36 de ani, din Covasna, a fost găsit mort (se pare, carbonizat). De asemenea, și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ciolpani a trimis la locul accidentului două autospeciale. În zonă a fost instituit un perimetru de siguranță, pe o rază de un kilometru, dată fiind periculozitatea încărcăturii. Incendiul a fost stins după o oră și un sfert, iar la operațiune au participat 57 de pompieri (șapte ofițeri și 50 de subofițeri).
Traficul în zonă a fost redeschis după aproximativ 12 ore, iar cauzele accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, în cauză fiind deschis dosar penal.














