Ţările bogate nu au primit decât o mică parte din cele aproape cinci milioane de refugiaţi care au fugit din Siria, arată un raport publicat de ONG-ul britanic Oxfam, care face apel la acestea pentru a primi mai mulţi imigranţi, scrie AFP. Oxfam solicită ţărilor bogate să ia cel puţin 10% din cele 4,8 milioane de refugiaţi sirieni înregistraţi oficial. Dar, până acum ţările bogate nu au preluat decât 67.100 de oameni, sau 1,39% din refugiaţi, scrie raportul citat. Potrivit lui Oxfam, doar trei ţări bogate, Canada, Germania şi Norvegia, au făcut mai mult decât ar fi trebuit să facă în ceea ce priveşte primirea permanentă a refugiaţilor. Australia, Finlanda, Islanda, Suedia şi Noua Zeelandă s-au angajat să facă mai mult cu 50% decât le revine, iar alte aproximativ 20 de ţări analizate de Oxfam se află sub aşteptări. ONG-ul a publicat raportul său înainte de organizarea unei conferinţe internaţionale la Geneva la 30 martie sub auspiciile ONU, în cursul căreia ţările vor fi rugate să ofere locuri de reinstalare pentru refugiaţii sirieni. Marea majoritate rămâne în ţările vecine, în timp ce conflictul din Siria intră în al şaselea an.














