Florin Tănăsescu
Şi-a ieşit reclamantul din sala de judecată. Avea un litigiu cu vecinul, pe motiv că şi-a mutat gardul cu o juma’ de metru mai spre grădina lui. Şi-a făcut de trei ori cruce. Pios, de parcă tribunalul era mănăstire, s-a rugat: „Doamne, iartă-mă! Suntem în post, dar azi am avut termen”.
A intrat inculpatul la Secţia penală. A zis că regretă fapta comisă cu violenţă, da’ că aşteaptă o sentinţă mai blândă. Chiar a promis că nu recidivează. Da’ nu l-a invocat pe Cel de Sus. Om cinstit cu el însuşi, infractorul ăsta.
Şi-a tras o înjurătură şoferul, enervat de unul care nu trecuse pe faza scurtă. Apoi s-a uita în oglinda retrovizoare, a văzut crucea agăţată de ea, şi-a zis: „Doamne, iartă-mă! Da’ cât să mai rezist dacă boul ăsta mi-a pus farurile-ntre ochi şi m-a orbit?”.
A plecat la ciordit din pădure ceva vreascuri un sătean. Altul, cu căruţa, era la furat de buşteni.
Niciunul dintre ei nu zicea „Doamne, iartă-ne că furăm şi-acum acum, în Post. Doar se ascundeau de pădurari, jandarmi, poliţie… Până la urmă, oameni corecţi cu ei înşişi.
Şi-a cerut îndurare subalternul care a zis că şeful lui e un prost. „Ţin şi eu săptămâna asta post, vreau să mă-mpărtăşesc şi mi-o ia gura pe dinainte. Doamne, iartă-mă!”.
A plecat bărbatul în delegaţie la Focşani, da’ a coborât în gară, la Mizil. „Vezi că vin acum, draga mea. Nevastă-mea crede că sunt în tren. O sun din baie, de la tine, să-i spun c-am ajuns cu bine. În zece minute sunt la uşă la tine. Pupici!”.
Da’ n-a zis „Doamne, iartă-mă că-mi înşel nevasta!”. Amantul ăsta nu era deloc ipocrit.
„Ai văzut ce pantofi şi-a tras aia? De unde are bani? Ori face bărbac-su cine ştie ce şmenuri, ori… Ori, Doamne, iartă-mă, că port invidie şi-acum, în Post. Iar mâine mă spovedesc”.
Şi-a ieşit reclamantul din sala de judecată. Şi-a zis Doamne, iartă-mă!
Şi-a înşelat bărbatul nevasta: „Alo, dragă, am ajuns cu bine la Focşani. Ăla mic mai strănută? Nu? Doamne-ajută să-i treacă răceala!”.
Cât despre „Doamne, iartă-mă!”, în perioada asta, ce să zicem? E un antidot! Un fel de medicament… Se eliberează fără reţetă. E la promoţie cu o mătanie sau două.
Cine suntem noi să constatăm asta?
Câte puţin sau mai mult din fiecare din cei de mai sus.
Cine e Cel de Sus?
Păi, „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul”.
Noi avem la îndemână trei.
Acestea sunt „Doamne, iartă-ne!”.
