Şefa Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, Barbel Bas, a făcut apel la relansarea alianţei franco-germane, „motorul Europei”, în ciuda dezacordurilor recente dintre Paris şi Berlin, într-un interviu pentru AFP difuzat sâmbătă, citează Agerpres. „Am mare speranţă că relaţiile franco-germane vor găsi un nou impuls datorită sărbătoririi, duminică (n.n. -ieri, 22 ianuarie ), a celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Elysee, care va prilejui întâlnirea comună a celor două guverne şi a celor două parlamente”, a afirmat Bas, membră a social-democraţilor, la fel precum cancelarul federal Olaf Scholz. „În cele două ţări ale noastre, suntem conştienţi că suntem motorul Europei”, a adăugat ea. După luni de ezitare, preşedintele francez Emmanuel Macron şi Olaf Scholz s-au decis să relanseze tandemul franco-german: fie că este vorba despre preţul gazului, al energiei nucleare, al Sistemului de luptă aerian viitor (SCAF) sau de apărarea antirachetă, disensiunile s-au acumulat încă de când Olaf Scholz i-a luat locul Angelei Merkel în decembrie 2021. Dar „forţa relaţiilor franco-germane este de a transforma diferendele dintre cele două ţări în progres pentru Europa”, vrea să creadă Bas, care a vorbit despre subiecte în care Franţa şi Germania ar putea dezvolta proiecte comune în UE, cum ar fi înfiinţarea un salariu minim şi alte standarde sociale. În ceea ce priveşte apărarea, în centrul preocupărilor europene de la invazia rusă a Ucrainei la sfârşitul lunii februarie 2022, Bas pledează deopotrivă pentru o cooperare puternică. „Suntem chemaţi, în calitate de europeni, să demonstrăm capacitatea de acţiune internaţională şi să luăm securitatea în propriile noastre mâini”, a spus ea. „Trebuie să menţinem solidaritatea cu Ucraina, să oferim sprijin suplimentar în strânsă coordonare cu partenerii noştri şi să păstrăm unitatea Europei”, a adăugat Bas. Ieri, în jur de 120 de parlamentari germani erau aşteptaţi la Paris pentru a marca Tratatul de la Elysee, potrivit Bundestag-ului.