Magistrații de la Secția Penală a Judecătoriei Ploiești au amânat pentru data de 4 aprilie judecarea dosarului în care o fostă angajată a BCR – Filiala Ploiești – Dănilă Carmen Nicoleta este acuzată de distrugere. Amânarea a fost justificată, printre altele, de “necesitatea păstrării continuității completului de judecată învestit pentru judecarea pe fond a cauzei”.
Cauza este pe rol din anul 2012, în decursul timpului fiind solicitate, de către instanță, mai multe probe din care să reiasă eventuala vinovăție a acesteia. De exemplu, a fost solicitat inclusiv un raport de expertiză care să lămurească unele detalii, cum ar fi în ce măsură au fost afectate, în urma incendiului de acum patru ani, monedele de metal, bancnotele bune și bancnotele uzate, dacă a existat pază permanentă în zona în care s-a comis infracțiunea, dacă a fost vreo întrerupere de curent etc.
Dănilă Carmen Nicoleta, fostă angajată a BCR Ploiești, este acuzată de procurori că în toamna anului 2011 a dat foc banilor din camera de tezaur a sucursalei prahovene, pentru a şterge urmele unui furt pe care ar fi încercat să-l comită.
Prejudiciul estimat de anchetatori s-ar ridica la peste 555.000 de euro.














