Florin Tănăsescu
Uneori, e bine să scrii cum vorbeşti. Că nu moare nimeni dacă bagi vocale la greu.
(Eu am fost îndrăgostit mereu de ele, dacă nu ştiaţi.)
Aşa că, zilnic, fredonez: „Mă ucide eaaa, mă ucide eaaa/ Înceeeet”.
„Cine mă?”, m-a întrebat poliţistul de sector. C-o bag la tentativă de omor!”.
„Cu respect, raportez: «Poarta, bre!»”.
Dom’ şef a zis că are el grijă de ea. Da’ să mai aştept! Asta şi fac. Aştept şi urlu că pe ea scrie: „Atenţie! Multe jivine!”.
Iar dacă vreţi să ştiţi, chiar iubesc poarta asta. Cum face victima cu călăul. Sau poporul cu călăii.
Într-o zi a încercat să-mi dea de pomană un om mai înstărit.
Cu un un ultim efort de demnitate, l-am refuzat. M-a privit cu milă şi m-a lăsat în plata mea. Cu salariul minim pe economie, adică.
Ca mine, sunt şi alţíi, nu-s singurul neînţeles pe plaiul mioritic.
Uneori, eu mai citesc şi pe buze.
„Fi-r-aţi ai dracului cu factura voastră la corent!”, a murmurat , după ce s-a miruit, o credincioasă.
(D-aia iubesc eu şi enoriaşele. P-alea non-habotnice, nu adeptele lui „Crede în ce promite Guvernul!).
„Ardi-v-ar focul să vă arză!”, l-am auzit într-o zi şi pe un dascăl care recicla lumânările.
Mi-a plăcut de el. La o beţie – sper să nu afle popa – am aflat şi cum îl cheamă: Marx!
(Apropo! Îmi place şi socialismul ştiinţific. Că-i la modă: „Aleşilor, după nevoi, praful după tobă la noi).
Cândva, am intrat şi eu pe poarta asta. Eram reprezentantul societăţii civile (na, că mă bufneşte râsul!). Mi s-a cerut să vorbesc despre nu’ ş ce şmen. Regionalizare, parcă.
Am ciripit atât: „Eu cred că toate localităţile din ţara asta tristă ar trebui să se numească Gura Humorului”.
Atât, că jandarmii m-au scos cu forţa. Am stat şi 24 de ore la pripon. Iar acum…
Acum sunt liber să mor. Că n-am bani de plătit nici kilowatul, nici lemnele, nici multe.
Cum ziceam: Uneori e bine să scrii cum vorbeşti. Dacă foloseşte sau nu la ceva? Aiurea, nu! E prea târziu.
Da’ tot zic: „Aolooooo! Ce frig şi-ntuneric e p-aiiiiici”.
P-aici, prin România!
