Media vârstei de debut în consumul produselor din tutun la români este de 18,6 ani, iar în cazul a 12,4% dintre fumători, apariţia acestui comportament s-a întâmplat înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, se arată într-un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog, transmis în contextul marcării, joi, a Zilei Naţionale fără Tutun, potrivit Agerpres.
La nivel naţional, conform rezultatelor ultimului studiu în populaţia generală (General Population Survey), realizat de Agenţia Naţională Antidrog, după alcool, fumatul ţigaretelor cu tutun înregistrează cel de-al doilea nivel al prevalenţei consumului de droguri în populaţia României.
Potrivit acestui studiu, media vârstei de debut este de 18,6 ani. Analiza vârstei medii de debut în consumul produselor din tutun indică faptul că aproape trei sferturi (71,1%) dintre respondenţi au declarat că au fumat pentru prima dată înainte de a împlini vârsta de 20 ani, pentru 12,4% apariţia acestui comportament întâmplându-se înainte de împlinirea vârstei de 14 ani (12,4%).
Diferenţierea pe gen reliefează deosebiri în ceea ce priveşte comportamentul faţă de consumul experimental de tutun: 67,2% prevalenţa consumului în rândul populaţiei masculine, faţă de 49,4% în rândul celei feminine.
Pentru a proba necesitatea unei intervenţii, cei care au fumat cel puţin o dată în viaţă au fost întrebaţi dacă au vorbit vreodată cu un cadru medical despre fumat şi despre consecinţele acestuia. Datele arată că 87,6% dintre aceştia au menţionat că nu au avut un astfel de dialog.
Analiza răspunsurilor la această întrebare, în funcţie de mediul de rezidenţă al subiecţilor, arată o pondere mai mică pentru respondenţii din zona rurală (8,9% faţă 13,9%) de a solicita unui cadru medical informaţii referitoare la fumat şi consecinţele asociate acestui comportament.
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, în scopul sensibilizării populaţiei României în ceea ce priveşte beneficiul renunţării la fumat.
Acasă Actualitate Agenţia Naţională Antidrog: Majoritatea românilor se apucă de fumat în jurul vârstei...