Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, te caut din nou în noapte. Nu pentru a-ţi tulbura liniștea și nici pentru a-ţi transmite neliniștile mele. Nu. La ceasul la care-ţi scriu, starea mi-e bună, ca muzica odihnitoare ce-o ascult acum, dictată de clapele pianului. M-am obișnuit ca în timp ce-ţi scriu, muzica să mă acompanieze. Să mângâie tăcerea încăperii, așa cum focul mângâie teracota sobei, ce ţine frigul departe de mine. E plăcut la noi. Tocmai m-am întreţinut telefonic cu Luciana. Avea o voce bună. Poate și de aceea sunt liniștită. Ne-am despărţit dimineaţă și ne vedem tocmai vineri. Îi simt lipsa, chiar dacă nu ne intersectam des prin casă când nu era plecată. O știam însă aici, lângă mine. Dar mă bucur în același timp că trăiește și altfel, în afara confortului de acasă. N-o să-i dăuneze. Astăzi, curţile noastre nu au cunoscut alţi pași în afara pașilor mei. Am străbătut universul acesta de la un capăt la altul. Am privit și am ascultat toamna. I-am ascultat șoapta indecisă. I-am simţit respiraţia, când rece, când caldă. Am lăsat-o să mă poarte în alte anotimpuri. I-am permis să-mi pătrundă în gânduri. Mi le-a primenit, nu mi le-a răscolit ca alte dăţi. Știi că starea de liniște mă sperie uneori. O bănuiesc a fi preludiul furtunii ce se-apropie. Mă rog. ţi-am promis că de data aceasta nu te împovărez. Ţi-am mai promis în ultima epistolă că-ţi dau vești despre muzeu. Îţi spun mai întâi surpriza zilei de duminică. Te-a vizitat prietenul tău Aurel Constantin. Pe el, spre deosebire de alţi prieteni, l-ai cunoscut în urmă cu doar câţiva ani, dar a fost suficient să vă sudaţi sufletește, de parcă v-aţi fi știut dintotdeauna. Ţineaţi unul la celălalt. Îţi plăcea modul în care el aborda viaţa. Optimismul cu care depășea întunericul care se abate în existenţa fiecăruia. Își amintea una dintre ultimele voastre întâlniri. Cuvintele tale. I-am arătat fotografia în care eraţi alături de alţi doi buni prieteni. M-am bucurat să fie pentru câteva clipe lângă tine.
Dragul meu, săptămâna trecută ai primit multe vizite. De departe. Au revenit oameni de la Bacău, care și-au adus aici prieteni, pentru a le arăta ce-ai realizat. Au venit prieteni ai scrisului nostru, de la Tulcea. Ce fericită era doamna Rodica Doroș că și-a îndeplinit acest vis. Să vadă muzeul, să se reculeagă la mormântul tău, să mă cunoască. I-am îndemnat să-și aleagă mere din livadă, spunându-le cât de mult îţi plăceau ţie. Doamna Doroș nu se îndura să mânânce. Voia să-l păstreze pentru totdeauna, dar și-a dat seama că îi este imposibil. De la Botoșani a venit un cuplu. Tatăl unuia dintre ei a sunat chiar când intrau în curte. Auzind că sunt deja aici, la tine, vocea a început să-i tremure de emoţie. Cei doi spuneau despre el că e un mare admirator al scrisului tău. De la Târgoviște a revenit doamna profesoară Liana Grigorescu, împreună cu un grup de colegi și prieteni. Își aminteau vizita din urmă cu niște ani, când i-ai ospătat cu pălincă. Mi-au arătat fotografii. I-ai întâmpinat cu Luciana, care era mică și blondă. Bucureșteni, cu multe rădăcini aici și la Apostolache, au ajuns în sfârșit, după cum se învinovăţeau, că n-au reușit să vină la timp, pentru a te găsi, altcum. Da, dragul meu, au venit, și vin oameni care te preţuiesc. Povestim mult. Despre tine. Despre toate câte. Tot duminică au venit și Alexandru Tomescu, Ioana, Katerina, împreună cu Alina, Cristian, și cei doi copii ai lor. Ședeau tăcuţi lângă tine, iar după câteva clipe lungi i-am îndemnat să vorbească, să se comporte ca și când ai fi. Tăcerea nu te prindea. Nu-ţi era în fire.
Află, dragul meu, că am făcut câteva modificări în Biserica din Livadă. Am completat, așa cum am vorbit înainte să pleci, până la 12, scaunele din piatră. Am mutat masa de altar la răsărit. De curând a fost la noi un preot militar, și el mi-a spus că așa ar trebui să fie. Mi-a mai zis că masa aceasta e foarte potrivită, și nu mai trebuie nimic altceva, nicio delimitare care să indice zona altarului, mai ales că tu nu-ţi doreai o separare totală. Mi-a mai spus că în dreptul fiecărui scaun, pe perete, ar fi frumos să se găsească la un moment dat, când vor fi resurse financiare, câte o icoană mică, în mozaic, cu chipul fiecărui apostol. Mi-a plăcut tare mult această idee. Oftând eu când a vorbit de resurse financiare, el a zis că Dumnezeu are grijă să trimită oamenii potriviţi în astfel de locuri, la un moment dat. O fi știind el ce spune. I-a fost pe plac vitraliul cu Maica pământeană, alăptându-și pruncul la sân. Am aflat de la el multe lucruri importante legate de biserică, și nu doar.
Dragul meu, dacă timpul ţi-ar mai fi îngăduit niște ani. Dacă viaţa ar curge după vrerea noastră. Dacă iubirea ar fi de-ajuns pentru-a ţine la distanţă boli neîndurătoare. Dacă mângâierea ar alina suferinţe greu de suportat. Dacă sărutul ar stâmpăra setea morţii. Dacă dragostea….Dar nu, nimic nu e de-ajuns. Nimic nu ţine piept pieirii. Scutul în faţa ei e resemnarea. Acceptarea. Da, acceptarea … acceptarea….
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
