Deputatul social-democrat Bogdan Toader, parlamentar de Prahova, a dat ieri o veste extraordinară copiilor care practică sporturi de performanță: s-a adoptat o modificare legislativă prin care autoritățile centrale sau locale care susțin financiar echipe de seniori trebuie să aloce minimum 30% din fondurile destinate sportului și copiilor și juniorilor.
”Pentru susținerea sportului la nivel de copii și juniori este nevoie de finanțare! Camera Deputaților a adoptat un proiect pentru a le veni în ajutor copiilor și juniorilor care practică diferite activități sportive în cadrul cluburilor locale.
Astfel, prin modificarea articolului 181 din Legea 69/2000, din sumele alocate de la bugetul local pentru finanțarea activității sportive, autoritățile vor direcționa minimum 30% din cuantumul aprobat către susținerea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor.
Este o modificare mult-așteptată atât de către copiii care practică sport, de antrenorii acestora, dar și de părinții care au fost puși deseori în situația de a suporta cheltuielile de deplasare la evenimentele naționale și chiar internaționale.
Sportul merită mai multă atenție, iar acolo unde există și posibilitatea financiară, autoritățile locale o vor putea face de acum fără grija legislației ambigue!”, este mesajul transmis ieri de către deputatul PSD de Prahova Bogdan Toader, pe pagina sa oficială de Facebook.
Acasă Actualitate Bogdan Toader, deputat PSD Prahova: „Pentru susținerea sportului la nivel de copii...