Florin Tănăsescu

 

Copilă fiind, câmpii bătea. La adolescenţă, stătea mâţa-n coadă văzând-o cât e de toantă. Pe la douăj’ de ani, punea interlopii care racolau gagici pe fugă. Xena – prinţesa războinică era! Într-o vreme i se spunea Cocoţata de la Palatul Victoria.
Vedetă a devenit după ce s-a căţărat pe clădire. Că prostu’ nu-i prost destul, până nu-i şi fudul. A venit descarcerarea:
„Stimată doamnă, viaţa-i frumoasă. Daţi-vă jos!”.
„Io d-aici nu mă scobor, mă urâţilor!”, s-a răstit ea.
Acţiunea se petrecea prin 90. Brad Pitt era-n zaua lui. A fost chemat să-i promită zgubiliticii c-o ia de nevastă. Actorul i-a trimis şi-o bezea!
Geaba!
Fătuca fredona: „Io d-aicea nu scobor nici pentru Făt-frumos!”
„Doamnă, el e Brad, ăla, actorul. Coborâţi naibii, d-acolo, că s-a săturat poporul”, i-a zis un votant.
Tot geaba!
Trecut-au anii. Cam 30 la număr.
Şi-au ars spitale. Cu pacienţi cu tot! A fost inventat şi plagiatul. Apoi a luat naştere doctoratul. Au fost şi cutremure! Da’ Cocoţata din gloata Parlamentului e tot acolo. N-or fi chiar toţi proşti, da’ mai mult de jumate – da.
Într-o zi, pe clădire a aterizat o barză. Proastă şi-asta! C-a întrebat-o: „Auzi, ca între noi, fetele! Şi tu aduci copii pe lume?”.
I-au sărit capacele Xenei, prinţesei răzbelnice: „Mi-aduc în Parlament verişoarili, nepoatili, verii, nepoţii, strănepoţii, primul soţ, p-al doilea c-am băgat şi divorţ, prima cuscră, al doilea cuscru, copiii naşilor… Of, am obosit câte fac pentru ţara asta! Stai să-mi trag sufletul, că trebe să dau şi bacu’!”
Barza a plecat. Nu s-a mai întors. D-aia rata natalităţii e-n scădere. D-aia e pustie ţara. De vină e barza!
Xena – răzbelnica e la Palatul Victoria. Acolo-s şi verii, verişoarele, strănepoatele şi aşa mai departe.
Şi nu se lasă scoborâţi.
Noi, pe la parter, demisol sau subsol.
Fin’că suntem urâţi. D-aia.