În materialul informativ intitulat ”Trebuie să ştii, pentru sănătatea ta! Utilizarea antiviralelor orale dacă eşti confirmat cu COVID-19”, Ministerul Sănătății subliniază că tratamentul trebuie stabilit de medic, care va recomanda măsurile potrivite formei de boală și eventualelor comorbidități. Tratamentul antiviral este eficient numai atunci când este administrat în primele 5-7 zile de la apariția simptomelor.Acesta nu se utilizează în scop profilactic! Antiviralele nu au efect de prevenire a bolii, ele se administrează numai la indicația medicului, doar în cazul în care forma de boală necesită acest tip de tratament. Tratamentul antiviral oral împotriva COVID-19 NU este recomandat în sarcină.