V.Stoica
Nu este zi în care polițiștii prahoveni să nu atragă atenția asupra pericolelor de pe șosele: de la viteza excesivă în trafic, la consumul de substanțe interzise sau de băuturi alcoolice, exemplele fiind parcă din ce în ce mai dese și mai grave.
Zilele trecute, pe lângă acțiunile din trafic, polițiștii, în colaborare cu reprezentanții altor instituții, au încercat să îi determine pe șoferi sau pe cei care încă nu dețin permis de conducere să înțeleagă ce urmări pot avea consumul de alcool și cel de droguri asupra organismului.
Pe parcursul a două zile, pe 10 și 11 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au acționat, în primul rând, pe linia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool și substanțe psihoactive.
Astfel, peste 200 de polițiști prahoveni au organizat 80 de filtre rutiere și au efectuat peste 800 de testări cu aparatele etilotest dar și 70 de testări cu cele DrugTest. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 17 sancțiuni pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, în valoare de 18.270 de lei, fiind constatate și 13 infracțiuni, dintre care șase pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, două pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, cinci pentru conducerea vehiculelor neînmatriculate sau fără permis de conducere.
Și exemplele au curs, gârlă, în zilele trecute. Sâmbătă, 11 iunie, chiar de la prima oră, în jurul orei 8.45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au oprit pentru control, pe Bulevardul Gării din localitate, un autoturism,condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Baba Ana. Mirosea a alcool și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un sfert de oră mai târziu, în jurul orei 9:00, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Drajna au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Gura Vitioarei, cu privire la faptul că ar fi fost șicanat în trafic, pe raza comunei Măneciu. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată, iar din primele verificări au constatat că un tânăr în vârstă de 23 de ani care conducea un autoturism pe DN1A, din direcția Vălenii de Munte către Cheia, a fost șicanat în trafic de un alt conducător auto, în vârstă de 26 de ani.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul tânărului de 26 de ani, rezultatul a fost de 0,64mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta din urmă fiind sancționat cu amendă în valoare de 580 de lei pentru comportament agresiv în trafic și cu amendă în valoare de 200 de lei pentru adresarea de injurii.
Tot sâmbătă, în jurul orei 9.30, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au oprit pentru control, pe raza comunei Bărcănești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Ploiești, care circula din direcția București către Ploiești. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1.26 mg/l alcool pur în aerul expirat. În jurul orei 22.45, polițiștii Secției de poliție rurală Valea Călugărească, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au fost sesizați că, pe raza satului Moara Nouă, s-ar fi produs un accident rutier cu pagube materiale. Întrucât unul dintre conducătorii auto, în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă, 11 iunie, în jurul prânzului, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au oprit pentru control, pe strada Sălaj, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Cornu. La verificarea documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Puțin după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, polițiștii câmpineni au oprit, pe strada Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Valea Doftanei. Cu ocazia solicitării documentelor, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cocorăștii Colț, au oprit pentru control, în Ariceștii Rahtivani, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comună. Pentru că mirosea a alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. O oră mai târziu și polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Drajna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Măneciu, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comună. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile, conducătorii auto au fost transportați la spital pentru prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiilor sau a substanțelor psihoactive și s-au ales și cu dosare penale pentru conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Ochelari care induc efectele drogurilor, testaţi de zeci de persoane în parcurile din Ploiești
Polițiștii încearcă să combată, prin acțiunile de prevenire, pe orice cale, consumul de alcool sau de droguri în rândul celor care se urcă la volan. O asemenea acțiune a avut loc în weekend. Sâmbătă seară, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, ai Biroului Siguranță Școlară și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Prahova au desfășurat, în Parcul Municipal Vest și în parcul de la Sala Sporturilor Olimpia, activități informativ-preventive pe linia consumului de droguri și substanțe interzise, activități la care au participat zeci de tineri și adulți. Cu ajutorul unor ochelari speciali, polițiștii au atras atenția și asupra consecințelor pe care consumul de droguri le poate avea, astfel că persoanele care au dorit să îi probeze au aflat care sunt efectele consumului de alcool și droguri, dar şi starea de intoxicare cu acestea, în scopul prevenirii consumului de substanțe psihotrope.
Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au folosit toate cele trei tipuri de ochelari (ochelarii care induc efectele consumului de alcool, ochelarii care induc efectele consumului de alcool în versiunea de noapte şi ochelarii care induc efectele consumului de droguri) care simulează în mod impresionant starea de deteriorare produsă de alcool sau alte substanţe psihotrope. Reprezentanții IPJ Prahova transmit că asemenea activități vor continua pe toată perioada minivacanței de Rusalii, pe toată raza județului Prahova.