Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești și Sala Polivalentă din Blejoi au găzduit, în perioada 28-31 mai, meciurile din cadrul turneului internațional organizat de Federația Română de Baschet în cadrul programului susținut de FIBA Youth Development Fund și dedicat tinerilor juniori. La startul întrecerilor juvenile de la Ploiești au fost prezente, alături de selecționatele României de fete, respectiv băieți, și naționalele Bulgariei, Macedoniei de Nord, Turciei și statului Kosovo.
Atât la fete, cât și la băieți, echipele țării noastre au obținut victorii pe linie, clare, după cum urmează: 53-37 pentru tricolore, cu Kosovo, 70-64 cu Turcia, 76-8 (!) cu Macedonia și 69-53 contra Turciei, la fete, respectiv, la băieți, 94-38 contra celor din Kosovo, 90-35 cu Turcia, 107-71 pentru România, cu Macedonia, respectiv 97-44 cu Bulgaria!
La parcursul impecabil pentru reprezentativele României la turneul internațional U15 de la Ploiești, desfășurat sub egida FIBA Europe Youth Development Fund, au contribuit și sportive și antrenori ploieșteni, după cum urmează:
România (feminin) – Ioana Savu – CSU Ploiești, respectiv, pentru România (masculin)- Codruț Dinu – CSM Ploiești, Rareș Movileanu – CSM Ploiești, plus antrenorul secund Ionuț Ivan.

Primele mișcări la CSM Petrolul: pleacă Negoiţescu!
Conform site-ului baschet.ro, CSA Steaua își completează lotul cu unul dintre cei mai experimentați jucători români din LNBM, ploieșteanul Vlad Negoițescu. Informația a fost prima oară oferită de site-ul unitedhoops.ro și confirmată de sursele baschet.ro. „Nego” a jucat în sezonul precedent la CSM Ploiești, echipa din orașul său natal, pentru care a adunat medii de 3,9 puncte și 1,5 recuperări, în 14:51 minute în cele 28 de meciuri.
Vlad Negoiţescu şi-a început cariera la CSU Asesoft Ploieşti, pentru care a jucat în perioada 2011-2015, perioadă în care și-a trecut în palmares 4 titluri de campion naţional şi o Supercupă a României. După desfiinţarea formației, Vlad a evoluat pentru SCM CSU Craiova (2015-2016), Steaua CSM EximBank Bucureşti (2016-2019), cu care a fost în două rânduri vicecampion, iar apoi timp de doi ani (2019-2021) la CSM Galaţi, iar apoi CSM (CSM Petrolul) Ploiești, cu care a și promovat în prima ligă, adunând, în total, 259 meciuri în primul eșalon de la noi.
Același site de specialitate anunță că: ”CSM Petrolul Ploiești și-a asigurat serviciile lui Christian Chițu și Bogdan Popa pentru sezonul 2022/2023. Cei doi jucători români continuă la formația antrenată de Mihai Popa.
Christian Chițu va împlini 23 de ani în luna august a acestui an. El măsoară 1.98 metri și este un jucător de pozițiile 2-3. În sezonul precedent a jucat 28 de partide în LNBM cu o medie de 25 de minute petrecute pe parchet, interval în care și-a trecut în cont 7.7 puncte, 3.2 recuperări, 1.5 pase decisive și 8.3 la eficiență. Chițu a debutat în baschetul de seniori la CSM Sighetu Marmației, după care a mai trecut pe la Steaua București și ABC Athletic Neptun Constanța.
Bogdan Popa este originar din Ploiești, măsoară 2.12 metri și va împlini 25 de ani la începutul lui iunie. Jucătorul de poziția 4 a bifat 29 de prezențe în LNBM în sezonul 2021/2022 și a avut cifre statistice de 5.2 puncte, 2.6 recuperări și 5.3 la eficiență.
În stagiunea viitoare, Bogdan Popa va depăși cel mai probabil borna celor 100 de meciuri jucate în Liga Națională de Baschet Masculin. În cariera lui a mai trecut pe la Steaua București, SCM U Craiova, SCM Timișoara și FC Argeș Pitești” – se arată pe baschet.ro.