F.T.
„Vrem să arătăm că se poate, că nu suntem nepăsători și că instituţiile statului sunt primele care răspund unor astfel de apeluri, prin care ne propunem să curățăm România de deșeuri abandonate”, a declarat Tantocz Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, odată cu lansarea campaniei naţionale „Curăţăm România”. După cum ne-a precizat Ioan Domşa, inginer în cadrul Direcţiei Silvice Prahova, la acestă acţiune – care a început pe 4 aprilie şi se desfăşoară până pe 4 mai, sub deviza „Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!” – sunt angrenate toate ocoalele silvice din cadrul instituţiei. Acest lucru presupune nu doar colectarea de deşeuri de către voluntari, ci şi de către personalul silvic.
Ministrul Barna a mai spus că această campanie reprezintă „o responsabilitate a autorităților județene și locale (…), dar noi putem să fim un catalizator și prin exemplul nostru putem să ajutăm ca această iniţiativă să ajungă în fiecare sat, în fiecare comună. Vom colecta toate tipurile de deșeuri care nu sunt deșeuri menajere și sunt abandonate în cursurile de apă, prin păduri, pe lângă drumuri (…).
În fapt, acest lucru speră să se întâmple şi inginerul Ioan Domşa: „Prin exemplul nostru, să responsabilizăm cetăţenii asupra faptului că, printre altele, civilizaţia înseamnă şi protejarea mediului înconjurător”.