Lucian Avramescu
(14 august 1948-12 decembrie 2021)

Cine a mai auzit ca o pasăre
atât de zveltă şi de înaripată
să-şi taie singură aripile ?
De cum se trezeşte în zori
îşi taie migălos, cu un cuţit care nici nu retează cum trebuie,
aripile,
mai întâi aripa dreaptă care cade însângerată
şi apoi aripa stângă care cade însângerată
şi abia aşa pasărea dă din cioate
şi se agită ziua întreagă
de parcă ar da din amintirea fostelor ei aripi.
Noaptea aripile îi cresc la loc
strălucitoare şi pline ochi de sete de zbor
dar pasărea, cum se scoală,
cum îşi taie aripile
şi iar aleargă pe cioate
cât e ziua de lată şi de lungă şi de
curmezişă.
De ce, i-am zis, de ce îţi tai tu aripile
de ce eşti tu singura pasăre care-şi retează aripile
cu care ai putea să atingi cerul
şi să cloceşti acolo ouă stelare
şi să făptuieşti mari miracole de zbor?
Pasărea nu mi-a răspuns
fiindcă se făcuse dimineaţă
şi ea se ocupa să-şi reteze singură aripile
şi pasărea aceea seamănă cu cineva
şi seamănă cu noi toţi.

(10 octombrie 2014, Bucureşti; din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)