V. Stoica
Prezența actorului Dan Puric pe afișul Festivalului de folk „Om Bun”, programat la finalul acestei luni, în orașul Breaza, a stârnit reacții adverse din partea membrilor USR din Consiliul Local Breaza. Adriana Săvescu, unul dintre consilierii locali USR, a solicitat organizatorilor ediției 30, dedicată memoriei marelui artist Victor Socaciu, „să ia măsurile necesare”, pentru că Dan Puric „nu este binevenit și nici așteptat la Breaza”! După apariția în spațiul public a informațiilor privind interdicția actorului (controversat în anumite medii), autoarea mesajului adresat organizatorilor a ținut să vină cu precizări, dar nu neagă autenticitatea demersului: „Mă simt obligată să vin cu niște lămuriri. Fiind contactată de mai mulți brezeni, care mă întrebau cum poate Dan Puric să fie “invitatul special” al Festivalului “Om bun” și care și-au exprimat dezacordul cu venirea lui în Breaza, am trimis un mesaj Asociației Culturale Tatiana Stepa, pentru a le comunica acest lucru. Mesajul meu (unul privat) a apărut pe un grup public brezean – la care eu nu am acces (mi se refuză accesul). (…) Chiar astăzi am fost să discut personal cu Dl A Cazan în legătură cu Dan Puric. Discuția a fost una decentă și îndreptată spre găsirea unei soluții. Dar…probabil sunt naivă”, a postat pe pagina sa personală Adriana Săvescu, consilierul local USR cel mai vocal în privința retragerii numelui lui Dan Puric de pe afișul festivalului și, implicit, din spectacol.
Punctul de vedere al Primăriei Breaza
Primarul orașului Breaza, Bogdan Novac, nu comentează pe marginea mesajului transmis de consiliera locală USR Adriana Săvescu, privind impunerea retragerii din Festivalul Om Bun a actorului Dan Puric, invitat special al organizatorilor. La solicitarea noastră, reprezentanții autorității locale au transmis următorul punct de vedere: “Primăria Orașului Breaza își exprimă regretul în ceea ce privește faptul că un eveniment important pentru comunitatea orașului este umbrit de informații fără legătură cu realitatea, informații care au apărut zilele acestea în spațiul public. Astfel, referitor la această situație, dorim să facem câteva precizări.
Primăria Orașului Breaza nu are calitatea de organizator al festivalului „Om bun”. Toate aspectele ce țin de organizarea festivalului, calendarul desfășurării evenimentului, precum și artiștii care vor fi prezenți pe scena festivalului sunt stabilite de organizatorul Nak Music.
Primăria Orașului Breaza are doar calitatea de partener al evenimentului, prin punerea la dispoziția organizatorului a spațiului în care se va desfășura evenimentul, respectiv sala Amfiteatru din incinta primăriei.
Primăria Orașului Breaza nu a luat o hotărâre de interzicere a prezenței vreunui invitat din cadrul festivalului „Om bun”, dar nici nu girează anumiți participanți, reiterăm faptul că de alegerea acestora răspunde exclusiv organizatorul.
Desfășurarea acestui eveniment la Breaza, precum și prezența unor nume emblematice ale muzicii românești pe scena festivalului reprezintă motive reale de bucurie pentru administrația locală si pentru comunitatea brezeană, fiind un eveniment extrem de așteptat. Prima ediție a festivalului desfășurată la Breaza în anul 2021 a fost un adevărat succes.
Ne dorim foarte mult ca atenția să fie centrată doar pe calitățile artistice ale invitaților, instituția noastră delimitându-se de orice alte declarații, opinii personale sau credințe exprimate de anumiți invitați în spațiul public.
Primarul Orașului Breaza a luat la cunoștință de existența mesajului la care faceți referire la momentul primirii acestui email, neavând cunoștință de acest mesaj anterior. Având în vedere acest aspect, coroborat cu faptul că mesajul reprezintă o discuție privată purtată de un consilier local, el nefiind comunicat într-un cadru instituțional, Primarul orașului Breaza nu poate comenta acest mesaj”.
Programul festivalului
Evenimentul ar urma să aibă loc în Sala Amfiteatru a Primăriei Breaza, probabil de aici și reacțiile venite din partea consilierilor locali ai USR. Pe 29 martie, vor urca pe scenă, potrivit afişului festivalului, Mircea Vintilă, Emeric Imre, Cristian Buică, ECOUL, Magda Puskas, Sorina Bloj şi David Gabriel, Vali Petcu. Pe 30 martie vor susţine recitaluri Ada Milea, Andrei Păunescu, „Puiu” Ivanitchi, Florin Săsărman şi Vali Şerban. În ultima zi de festival vor concerta Ducu Bertzi, George Nicolescu, Marius Baţu, Cătălin Stepa şi Vlad Gălăţianu. Și, evident, invitat special este actorul Dan Puric.