Ana Maxim
Profesorul universitar de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești trimis în judecată anul trecut pentru luare de mită a fost condamnat de Tribunalul Prahova la doi ani de închisoare cu suspendare. Banii îi primea de la studenți în schimbul unor note mai bune. Decizia Tribunalului Prahova a fost pronunțată în ședință publică pe 27 ianuarie a.c., profesorul având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Tribunalul a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care profesorul Ilie Ristea este obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, acesta este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, acesta va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 Bucureşti sau Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Totodată, instanța i-a interzis acestuia pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii dreptul de a exercita profesia de cadru didactic, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În decizia instanței se mai precizează că a fost confiscată de la profesor suma de 3.450 lei și că a fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului instituit pentru suma de 5.000 lei, considerată a fi mita luată de la studenți. Totodată, instanța l-a obligat pe Ilie Ristea la plata sumei de 5.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Ilie Ristea a fost trimis în judecată în octombrie 2015 pentru luare de mită de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ancheta pornind de la o sesizare a SRI. Profesorul a fost înregistrat, iar în imaginile făcute publice de anchetatori se vede cum acesta cere și primește bani de la studenţi. La momentul respectiv fuseseră probate 17 acte materiale – trei de pretindere de bani și 14 de luare de mită. Profesorul de matematică a predat, mai întâi, la Facultatea de Inginerie a Petrolului și Gazelor, apoi s-a mutat la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, iar din iulie 2015 este pensionar.