OMS cere prudenţă în timpul Sărbătorilor: Un eveniment anulat este mai bine decât o viață în minus!

Anul 2022 trebuie să fie cel ”în care vom pune capăt pandemiei” de Covid 19, a spus directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, exprimându-și astfel o dorință, relatează AFP, preluată de Hotnews. Totodată șeful OMS a făcut un nou apel la lupta împotriva inechității vaccinale și a îndemnat la prudență în perioada Sărbătorilor.
Pe măsură ce sezonul Sărbătorilor se apropie, el a îndemnat familiile și persoanele care doresc să petreacă timp împreună să se gândească de două ori: „Un eveniment anulat este mai bine decât o viață în minus”. „Ne-am săturat cu toții de această pandemie. Cu toții vrem să petrecem timp cu familiile noastre”, dar pentru a ne proteja mai bine pe ei și pe noi înșine, „înseamnă în unele cazuri să anulăm un eveniment”, a spus directorul general OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Totodată, el a spus că „OMS se angajează ca anul viitor să facă tot ce îi stă în putere pentru a pune capăt pandemiei”, a spus el.
În timp ce al 5-lea val de Covid-19 lovește multe țări și apariția variantei Omicron a aruncat din nou planeta într-o situație de urgență, șeful OMS, astăzi unul dintre cei mai familiarizați cu lupta împotriva coronavirusului, a exprimat că: „2022 trebuie să fie anul în care vom pune capăt pandemiei”. El a pledat din nou la un acces mai bun la vaccinuri în țările defavorizate. „Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt inechității (de vaccinare) asigurându-ne că 70% din populația din fiecare țară este imunizată până la jumătatea anului viitor”, a spus Tedros. El a reiterat că OMS nu se opune dozelor de rapel, dar a subliniat că acestea ar trebui rezervate persoanelor cu risc sau persoanelor de peste 65 de ani. Șeful OMS a estimat astfel că țările care administrează doze de rapel adulților sau copiilor sănătoși ar face mai bine să încerce să ofere aceste doze altor state sau să convingă persoanele nevaccinate să se vaccineze. Directorii Pfizer au declarat la sfârșitul săptămânii trecute că boala cauzată de noul coronavirus, COVID-19, va ajunge în faza endemică în 2024, dar asta dacă populațiile au un nivel suficient de ridicat de imunitate oferit de vaccinurile anti-Covid și vindecarea de boală pentru a ține sub control numărul de noi infecții, spitalizările și decesele, chiar dacă virusul circulă.

Trebuie eliminat podul invizibil de aer

Pandemia este rezultatul transmiterii virusului, de la un om la altul. Măcar atât pricepe oricine. Însă podul pe care se transmite este invizibil. Acel pod e aerul. La fel ca portul măștii și distanțarea fizică, ameliorarea ventilației și filtrării aerului interior pe care-l respirăm poate reduce semnificativ transmiterea virusului – scrie ziarul american The Washington Post într-un editorial, citat de Rador şi Hotnews.
La începutul pandemiei , mulți experți credeau că particulele virale se răspândesc prin picături expirate de oameni, picături care după ce parcurg o anumită distanță cad pe jos. De aici a apărut și regula distanței sociale de doi metri. Nu toți oamenii de știință erau de acord cu teoria, iar unii dintre ei au afirmat că particulele pot rămâne în suspensie în aer.
În orice caz, a fost limpede de la primele exemple – repetiția unui cor fără măști într-o sală cu ventilație proastă; o fabrică de procesare a cărnii fără ventilație; o sală de sport cu ventilație inadecvată; un restaurant cu ventilație proastă și un aparat de aer condiționat care recircula același aer în încăpere – că respiratul în spații mici favorizează transmiterea. (…)