Aproape o sută de angajaţi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au desfășurat duminică, 5 decembrie a.c., pe raza oraşelor Ploieşti, Sinaia, Băicoi, Breaza, Boldeşti-Scăeni, Vălenii de Munte şi Mizil, acţiuni pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării etc. Potrivit unui comunicat al poliţiei prahovene,” au fost verificate peste 40 de societăți comerciale cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă și peste 50 de mijloace de transport persoane, de pe raza întregului județ. În acest context, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr.55/2020 – privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, dintre care 19 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și alte 13 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/circulația. Valoarea totală a sancţiunilor s-a ridicat la aproximativ 7.500 lei”.
Ca de fiecare dată în urma unor astfel de acţiuni, reprezentanţii IPJ Prahova amintesc faptul că, „întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică şi să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație”.
Acasă Actualitate Zeci de sancţiuni contravenţionale aplicate în oraşe din Prahova pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID