Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care veteranii de război şi pensionarii vor primi, până la sfârşitul anului 2024, legitimaţiile de transport tip card, potrivit Agerpres.
Este vorba de legea privind aprobarea OUG nr. 77/2019 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
Potrivit actului normativ, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2024, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.
Legea stipulează că până la data de 1 ianuarie 2025, data de la care, conform legii, se utilizează legitimaţiile de călătorie de tip card, persoanele prevăzute de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a beneficia de facilităţile acordate pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie conform metodologiei în vigoare.