Pentru că este încă vremea vacanței și a concediilor, reprezentanții instituțiilor abilitate fac apel la persoanele care călătoresc în străinătate să fie atente și la efectuarea apelurilor în apropierea granițelor. Concret, potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), dacă un abonat are serviciul de roaming internațional activat și este în România, dar în apropiere de graniță, este posibil ca telefonul său mobil să se conecteze automat la rețeaua mobilă a țării vecine. Astfel, deși se află pe teritoriul României, o persoană va putea fi nevoită să plătească tarifele serviciului de roaming internațional, intrarea accidentală în roaming fiind cunoscută sub numele de roaming involuntar. Prin urmare, ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care se află sau călătoresc în localitățile din apropierea granițelor și au serviciul de roaming activat, că pot ajunge în situația de a utiliza involuntar acest serviciu. Roaming-ul involuntar apare atunci când telefonul sau tableta se conectează automat la o rețea dintr-o țară vecină, iar utilizatorii, deși se află pe teritoriul României, folosesc serviciile de comunicații în roaming. Roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul, chiar dacă această rețea aparține unui operator dintr-o țară vecină. Utilizatorul, deși se află pe teritoriul României, va fi astfel taxat pentru serviciile de comunicații utilizate în roaming. Pentru ca utilizatorii să știe cât mai exact care sunt zonele în care este posibil să intre în roaming involuntar, localitățile cu risc de roaming involuntar au fost incluse în harta cu denumirea aisemnal.ro. Astfel, accesând harta menționată, pe lângă informațiile despre nivelul semnalului, utilizatorii pot vedea și zonele de graniță în care riscă să se conecteze involuntar la stațiile de bază aflate pe teritoriul statului vecin și să comunice astfel la tarife de roaming. ”În cazul în care intenționează să călătorească într-o zonă de graniță, utilizatorii trebuie să acorde atenție mesajelor venite din partea operatorului în rețeaua căruia se află. Operatorii au obligația de a informa utilizatorii prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin, precizând tarifele, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv. Pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor este bine ca utilizatorii să își ia următoarele măsuri de precauție: să selecteze manual rețeaua (utilizatorii pot dezactiva opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei); să solicite operatorului activarea serviciului de roaming numai la cerere, când aceștia călătoresc în străinătate; să verifice la ce rețea este conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat. Atenție, însă, utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu”, a precizat ANCOM.