Se pare că despre prezența munților de gunoaie în Ploiești se poate vorbi, încă, la timpul prezent, imaginile alăturate fiind surprinse duminică seară, la intersecția străzilor Cosminele cu Mărășești. Deși în zonă sunt, culmea, foarte multe tipuri de pubele sau containere inclusiv de tipul celor îngropate sau de colectare selectivă, resturile menajere de tot soiul zăceau aruncate la vedere, de ceva vreme, claie peste grămadă, unii dintre locuitorii de pe str. Cosminele susținând că tot ploieștenii sunt adevărata cauză a unor asemenea imagini.

Pe de altă parte, având în vedere că municipalitatea a deschis o linie telefonică specială – 0751.268.371 – la care pot fi transmise, doar prin SMS, sesizări cu privire la curățenia pe căile publice și colectarea deșeurilor menajere din oraș, alți ploieșteni sunt de părere că la acest număr ar trebui să fie semnalate și situațiile în care sunt observate persoanele care aruncă la întâmplare gunoiul, condiția fiind ca să existe și posibilitatea ca acestea să poată fi sancționate. Altfel…