N. D.

Începând cu data de 1 Iunie a.c., se va relua activitatea de acordare a audiențelor la sediul Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului din Ploiești, care are sediul în Palatul Administrativ, pe Bd. Republicii nr. 2-4, la intrarea H, etajul I, camera 155. Programul de audiențe și de dispecerat anunțat este următorul: luni-miercuri în intervalul orar 10.00-14.00, marți și joi în intervalul orar 12.00- 16.00, cetățenii interesați putând solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.
”Pentru operativitate, dar și pentru respectarea unor măsuri de siguranță medicală, recomandăm ca persoanele interesate să solicite telefonic o programare prealabilă, iar la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie. Pentru acces, persoanele care solicită audiență trebuie să respecte formalitățile prevăzute de Ordinul nr. 874/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologie și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care persoanele refuză respectarea măsurilor menționate, nu vor avea acces în sediul Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului 0244 – 593 227. Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului (mai sus menționată) sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.ro”, au anunțat reprezentanții instituției.
Reamintim că instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor și a libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.